Părțile negre ale studenției

Pentru prima oară sînt convinsă că aparențele înșeală. Sînt sigură că printre cititorii acestei pagini se numără și cîțiva dintre cei care anul acesta au de trecut chinurile examenelor de sfîrșit de liceu. Pentru toți acei care se gîndesc să urmeze o facultate m-am gîndit că ar fi util să dezvăluim cîteva din misterele vieții de student.

Adevăr sau provocare?

Cam așa începe povestea fiecărui student. Ultimul an de liceu este apogeul nervilor de adolescent. Ce voi face în continuare?! Răspunsul este pe cît de evident, pe atît de greu de acceptat. Facultatea este fără îndoială cea mai pertinentă variantă pentru un tînăr care vrea să realizeze ceva în viață. Ușor de zis, dar foarte greu de realizat. Admiterea la o facultate nu este nici pe departe o joacă. În special, dacă pretențiile de admitere nu se rezumă doar la un concurs de dosare. Un examen scris este una dintre cele mai apreciate metode de aditere, dar și una din cele mai pretențioase. Și aceasta deoarece necesită un nivel de pregătire ridicat și multe, multe emoții.

A doua problemă care îl întîmpină inevitabil pe un tînăr care termină liceul este cea legată de orașul în care vrea să-și petreacă următorii patru ani de presupusă distracție. Și cum majoritatea tinerilor vor să fie cît mai departe de jugul părinților, preferă varianta facultăților din alte orașe. Ce implică această alegere vom vedea la momentul potrivit.

Între dezastru și disperare

Acum, apelînd la umila experiență a proaspeților studenți care au ales calea centrelor universitare din Iași, București sau Cluj vom încerca să punem sub lumină de laborator șocurile primului an de facultate. Realitatea este că oricît de mult ar susține tinerii că sînt responsabili de faptele și deciziile lor, acest lucru nu este decît o fata morgana cu care se amăgește orice adolescent dornic de aventură. Ajunși în mijlocul unui oraș mare și necunoscut, problemele cu care se confruntă orice boboc la început de drum se vor dovedi pentru unii un adevărat calvar. Sînt sigură că pentru cei care visează încă cu ochii deschiși la studenția departe de casă, li se va părea o aberație. Așa au crezut și cei care acum se chinuie să se acomodeze într-un fel sau altul cu condiițiile mai mult sau mai puțin plăcute care le sînt oferite în schimbul statutului de student.

Fundalul poveștii noastre îl constituie, fără îndoială, o brutală și rapidă maturizare care se impune încă din primele zile de student. Ești departe de casă și (ura!) departe de părinți. Nimeni nu te mai bate la cap. Ești pe cont propriu. Ai atîta libertate, încît simți că te sufocă.

Poate ar trebui mai întîi de toate să precizăm și chestiunile legate de cazare și de banii de buzunar. Există două categorii de studenți: unii care au bani și alții care se descurcă mai greu din punct de vedere financiar. Cei care pornesc cu buzunarele pline la drum se pare că au mai puțin de suferit. În ceea ce privește cazarea, părinții cu dare de mînă vor scoate din buzunare sute de euroi numai ca odorul să fie tratat regește. Pentru cei care se pregătesc de escapada spre capitală, precizăm că un apartament de închiriat se ridică la suma de o sută de euro plus cheltuielile de întreținere. Cei pe care nu îi țin buzunarele chiar atît de bine, le recomandăm nemaipomenitele camere de cămin. Asta în cazul în care prind una, deoarece în cazul unora din marile universități locurile sînt împărțite parcă cu lingurița. Cine a avut neșansa anul acesta să nu prindă un loc, dar a avut lăudabila inițiativă de a locui totuși în căminele studențești, a mituit pe unde s-a putut cu sume între o sută și două sute de euro. Regia de cămin prin București a fost însă în funcție de cămin și de zonă, între 300.000 de lei și 900.000 de lei. Să nu se amăgească nimeni însă cu iluziile unui trai decent într-un cămin de studenți.

Dacă este asigurată cazarea, mai rămîn problemele care apar pe la facultate. Nu vrem să-i descurajăm pe visători, dar ar trebui cel puțin avertizați că nimeni nu se poartă cu menajamente. Odată ajunși în jungla capitalei, spre exemplu, nu trebuie să vă mai mire afirmațiile de genul: „Da’ ce, domnule, crezi că sînt secretara dumitale? Sau te pomenești că mă crezi maică-ta!”, atunci cînd ceri o simplă lămurire.

După cîteva săptămîni de extaz departe de casă vei realiza că îți lipsesc atît interminabilele prelegeri ale părinților, cît și liniștea camerei tale. Nu degeaba au ajuns unii tineri, care pînă mai ieri erau printre cei mai dezinvolți și mai nonconformiști, să plîngă de dorul celor apropiați. Este adevărat însă că sînt și unele persoane care se adaptează foarte ușor și bine la viața de student. Așa poți auzi reacții de genul:”Era și timpul pentru o schimbare. Doar nu aveam să stau cu babacii pînă la adînci bătrîneți!”. Această chestiune ține însă de fiecare persoană și implică eforturi diferite în funcție de caz, dar este probabil una din cele mai grele probleme cu care trebuie să se confrunte cei care duc dorul casei.

Nota bene și pentru masă. Aici este adevăratul calvar. Indiferent că ești băiat sau fată, vei avea multe de îndurat în ceea ce privește mîncarea. Salvarea vine pentru unii tot din partea părinților, în special a mamelor pe spinarea cărora cade din nou sarcina de a pregăti bucatele pentru odor. Pe lîngă aceasta, mai există alte două variante, dar ceva mai riscante. Una este cantina studențească, unde poți avea bucuria unei mese cel mult acceptabile sau ghinionul unor bucate după care să zaci la pat cu săptămîna. Cea de-a treia variantă, deloc agreată, dar care se impune ca necesară, este aceea de a-ți pregăti singur mîncarea. În cazul locuințelor cu utilitățile necesare nu pare a fi chiar un dezastru (deși pentru marea majoritate este). Mai dificil este de pregătit ceva cît de cît comestibil la un amărît de reșou electric în camera de cămin. În cazul în care trebuie să-ți alegi această variantă, în mod cert nu vei avea parte de mîncare ca la mama acasă. Indefinitele preparate fie vor fi arse, fie prea sărate, fie sarate dar niciodată cum ar trebui.

După aceste cîteva notițe cred că cei interesați să-și ia zborul de lîngă părinți ar trebui să se mai gîndească. Cine știe, poate cu încă cîteva argumente solide se vor convinge că e mai bine acasă.(Roxana POPA)