ARTE MARȚIALE: Cu cîteva zile înainte de sărbătorile de iarnă, viceprimarului Laurian Lucaș i-a fost acordată centura neagră în karate-do, 1 dan, din partea coordonatorului secției de profil de la Seishin – SCM Willy Bacău, Doru Botez (5 dan). Menționăm că actualul viceprimar a practicat atît boxul cît și karate-ul. Evenimentul a avut loc cu prilejul unui spectacol demonstrativ la care au participat componenții lotului de karate-do amintit și la care au fost premiați și cei mai buni sportivi ai secției. De asemenea, au mai fost acordate diplome de onoare lui Vasile Păun (patronul SC Willy și președinte al secției de karate-do), lui Mircea Rusu (director la SC Hidroconstrucția) și lui Gheorghe Baciu (patron al SC Marcib), vicepreședinți ai secției amintite. (Marius AMBROZIE)
Viceprimarul Laurian Lucaș a dobîndit centura neagră
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.