Toată suflarea Sascutului s-a adunat în a doua zi de Crăciun în mijlocul comunei, acolo unde primarul Ioan Răuță a amenajat o adevărată scenă de spectacole în aer liber. Bunici, părinți și copii deopotrivă au ascultat, așezați cuminți lîngă uriașul brad de lîngă scenă, colindul grupurilor de copii din Sascut și din satele învecinate, al cetelor de jieni și căluți, al urșilor din Dărmănești, al fanfarei și caprei din Comănești. Cei mai fericiți au fost însă prichindeii din Sascut. Asta pentru că primarul Răuță a oferit, nici mai mult, nici mai puțin, decît 2000 de pachete pline de bunătăți tuturor copiilor din comună. Nici bătrînii nu au fost uitați. Din cămara familiei primarului Răuță au plecat cîte 15 kilograme de brînză de burduf și 15 kilograme de făină pentru 400 de batrîni din comună. Toți cei care au fost prezenți la manifestare au fost de acord că sărbătoarea de Crăciun din acest an a întrecut, prin bogăția darurilor și a numărului de colindători, manifestările similare care au fost organizate în anii anteriori. (Elena SOLOMON)
Sărbătoarea Crăciunului la Sascut
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.