Salariații Serviciului de protecție a copilului în regim de urgență din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Copilului au luat cunoștință de un caz care, cel puțin deocamdată, are foarte puține cunoscute. „O familie din Agăș ne-a sunat pentru a ne întreba ce să facă cu o fetiță care le-a bătut la poartă și care le-a cerut ajutor. Din păcate, tot ceea ce se știe la ora actuală e că fetița are zece ani și spune că o cheamă Cerasela Lali. Ea susține că a fugit de acasă pentru că părinții o băteau și a ajuns în gara din Comănești, de unde ar fi fost luată de niște țigani din Agăș, care au pus-o la muncă și au bătut-o. Ea povestește că ar fi reușit să fugă și a ajuns să bată din poartă în poartă și să ceară ajutor. La rîndul nostru, am cerut Poliției și Primăriei din comună să facă o anchetă, pentru a elucida, pe cît posibil, situația”, ne-a declarat Delia Frînculeasa, șefa serviciului Serviciului de protecție a copilului în regim de urgență. Ea nu a exclus posibilitatea ca povestea să fi fost inventată chiar de fată, în condițiile în care cei de la Serviciul de protecție a copilului în regim de urgență au mai avut asemenea experiențe. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns