Universitatea „George Bacovia” se pregătește de alegeri la toate nivelurile instituției. Pentru catedre și departamentul Învățămînt Frecvență Redusă și Învățămînt la Distanță, alegerile vor avea loc între 16 -19 februarie; alegerea reprezentaților studenților se va face între 23 – 29 februarie; pentru facultăți, între 8 -10 martie, iar pentru senatul Universității, în ziua de 29 martie. Pentru funcțiile de șef de catedră, prodecan, director de departament, director de colegiu, prorector, rector, candidații trebuie să fie conferențiari sau profesori universitari, titulari ai universității. Alegerile se vor desfășura pe bază de buletin de vot și ștampile. „Votul este direct și secret. Dacă nici unul dintre candidați nu va obține cel puțin jumătate plus unu dintre voturi, atunci se organizează un al doilea tur de scrutin, la care participă numai primii doi candidați, clasați în ordinea descrescătoare a numărului de voturi. De asemenea, desfășurarea ședinței de alegeri se va înregistra pe suport audio, iar rezultatele acestora se vor consemna în procesele verbale care vor fi semnate de toți participanții la ședință”, ne-a declarat prof. univ. dr. Dumitru Marius Paraschivescu, rectorul Universității „George Bacovia”. (Constantin GHERASIM)
Universitatea „George Bacovia” se pregătește de alegeri
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.