Intru în hala de lactate din piața mare a orașului. E duminică și gerul a pus stăpînire peste tot. E drept, nu mai bate vîntul, dar e frig al naibii. Intru cu gîndul să cumpăr lapte „de țăran” – vorba amicului Mardare -, adică lapte gras, muls cu o seară înainte sau chiar în dimineața asta, dar nici picior de țăran în această hală a pieții. Plec, oarecum deziluzionat, și-mi zic în gînd las’ că găsesc la magazinul doamnei Antal, aici, găsești de toate, femeia asta e născută comerciantă, și, cînd ies din hală, dau nas în nas cu vecina de la patru, sărut mîna, ce mai faceți, nu v-am văzut de un car de ani, așa îi spun, adevărul e că femeia aceasta liniștită, bisericoasă, e mai toată vremea la slujbele de la „Sfîntul Nicolae”, mai ales de cînd i-a murit omul mai mult pe acolo stă… N-are copii, și-a dorit mult, dar, cum mi-a zis odată, Dumnezeu n-a vrut să aibe copii, și acum trăiește singură, din amărîta de pensie de urmaș, că n-a avut serviciu… De aceea, ciulesc urechile cînd, răspunzîndu-mi la binețe, îmi spune că e „în căutare de lapte pentru cel mic”, „cumpăr, vecine, de obicei cîte un bidon de doi litri, cel mic mănîncă laptele ăsta, eu nu mănînc, și-i mai dau și două feluri de mîncare, pe lîngă lapte…” Sigur, „cel mic” e ceva foarte nou pentru mine, n-am știut că are un nepoțel și, la urma urmei, de unde să-l aibă, doar de la vreo rudă… „Cum, n-ai știut…? Am un pisoi de mai mare dragul, să-l vezi cît e de isteț, numai nu-mi vorbește, că înțelege totul, și-i așa de jucăuș, și mă iubește așa de mult…!” O privesc lung. Și o cred. Iată singurătatea poate fi spulberată și de un pisoi. Pe o zi cu ger mare, spre seară, l-a auzit la ușă cum plîngea. Sărmanul…! La început i-a fost teamă să vadă despre ce e vorba dar, în cele din urmă, a crăpat ușa și l-a văzut acolo, un ghem maroniu cu alb, l-a luat în casă, i-a dat să mănînce ce-a avut, l-a spălat și, de atunci, pisoiul a devenit membru al familiei. De fapt, singurul membru… „În doi e altceva… M-am lecuit de singurătate… Cred că n-aș putea trăi fără el” – mai spune bătrîna mea vecină… Da, va merge la magazin și va cumpăra de-acolo lapte pentru cel mic, pisoiul care o așteaptă acasă… (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns