• băcăuanii au luat cu asalt cabinetul de Ortopedie – Traumatologie din incinta policlinicii spitalului județean • oamenii au așteptat ore întregi pînă au ajuns să fie văzuți de medici, care abia fac față volumului mare de muncă
Cabinetul de Ortopedie – Traumatologie din Policlinica din Bacău devine, în special iarna, neîncăpător. De la primele ore ale dimineții și pînă seara tîrziu, oameni cu picioare, mîini, șolduri sau coloane rupte sau luxate stau la coadă pentru a li se alina durerea. Dar pînă cînd ușa cabinetului se deschide, iar doctorul îți pune mîna sau piciorul în ghips, durează ore bune. Cert este că toate cazurile grave ajung la urgențe, iar ceilalți trebuie să îngroașe rîndurile de la ușa Policlinicii.
E zece dimineața și deja sala de așteptare din fața cabinetului de Ortopedie e arhiplină. Mă uit în jur și observ că majoritatea pacienților sînt trecuți de a doua tinerețe. Unii au venit pentru prima dată, iar alții sînt la reexaminări. Oameni de peste tot din județ. Viorel Spîrcea are 45 de ani și este din Săucești. Omul este operat la picior și a venit pentru o trimitere la Iași. Stă în picioare, sprijinit în două cîrje, și așteaptă să-i vină rîndul la medic. Pentru el nu mai există loc pe scaune și canapele, așa că este nevoit să stea în picioarele-i betege. „Stau în picioare de o oră și jumătate. Am fost operat de coxartroză și am venit la control, să-mi dea trimitere la Iași, unde îmi vor schimba proteza. Mi-am luat bon de dimineață, dar e multă lume și un singur cabinet, așa că trebuie să așteptăm”, s-a plîns omul.
Între timp, ușa cabinetului se deschide pentru cîte un norocos. Omul intră, din cabinet se mai aude cîte un strigăt de durere, apoi iese abia vorbind, dar scăpat de dureri. Într-un scaun cu rotile, un bărbat de vreo 40 de ani se vaită ca de două ore nu se uită nimeni la el. Bărbatul are piciorul în ghips și probabil că îl doare. „Aștept de mai bine de două ore aici și nimeni nu se uită la mine. Piciorul mă doare de nu mai pot, da’ trebuie să stau la coadă, că și aștialalți suferă ca mine. Am căzut cînd a fost poleiul ală și mi-am nenorocit piciorul. Am 11 copii acasă și acum cine mai muncește să le pună ceva în strachină?! Nu aveam serviciu, da mai ajutam lumea prin sat și mai cîștigam un ban. Nevasta e și ea șomeră și trăim numai din ajutorul de la stat și alocația copiilor”, ne-a spus Gheorghe Tănase. Omul a venit cu „rata” la Policlinică tocmai din Berești Bistrița, fiindcă stătea tare rău cu banii.
Medicii nu sînt plătiți pentru cît muncesc
Asaltul de la Ortopedie îi face pe medici să depășească numărul de consultații zilnice pentru care pot fi plătiți. În mod normal, într-o zi, un medic este plătit pentru 28 de consultații și 150 de puncte care se calculează în funcție de gravitatea cazurilor ivite. În cabinetul medical din Policlinică lucrează doi medici, dar în schimburi, deoarece există un singur cabinet. Ei trebuie să facă față cererilor venite din tot județul, așa că numărul de consultații sare peste cele 28 fixate. „Luni au fost peste 50 de pacienți, iar în dimineața asta, pînă la 10.00, deja am consultat 22 de bolnavi. Deci am depășit clar numărul de consultații plătite de Casa de Sănătate. Sperăm că nu o sa vină să ne impute materialele folosite peste cele 28 de consultații. Dacă omul vine la ușa noastră cu o afecțiune, nu îl putem lăsa și să-l chemăm a doua zi, doar pentru că am epuizat numărul de consultații”, ne-a spus medicul primar Ioan Neagu.
Sînt însă și oameni care ajung la Policlinică după zile întregi de la producerea fracturii. „Am avut de curînd o femeie din Bacău care a stat trei săptămîni cu mîna ruptă pînă să vină la noi și locuia în Bacău. Săptămîna trecută au venit circa zece persoane cu afecțiuni dobîndite încă din timpul viscolului și a zăpezii din ianuarie”, ne-a mai spus doctorul Neagu.
Mă grăbesc să nu îl rețin mult pe doctor din munca lui, mai ales că oamenii așteaptă la ușă. Mai are de consultat șase pacienți, după care începe voluntariatul. Adică acele consultații care nu mai sînt plătite de Casa de Asigurări, dar care, în realitate, se fac. (Alin LEANCA, Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns