Faptul că politica-i parșivă este recunoscut ca un rău necesar, de la rumânul care zice că e curvă pînă la politicianul de orice culoare o fi el, care vede doar parșivenia adversarului.
Viclenia face casă bună cu politica de tarabă electorală. La o logică simplă, concluzia este că toți înregimentații în partide fac politică, deci sînt vicleni și parșivi. Și cu cît este mai înaltă funcția în structura formațiunii politice e musai să crească gradul de viclenie, sau poate tocmai această însușire l-a propulsat pe politruc pe treptele de sus ale partidului?!
Ascensiunea d-lui Năstase la frîiele P.S.D. se datorește „tataiei de la Cotroceni”, care le are la politichie, că deh, a fost și prim-propagandist prin Moldova și Banat, iar pe atunci trebuia să ai reale calități pentru a putea turui tezele Conducătorului iubit, confundat voit cu partidul.
Așadar, Adrian I-ul și ultimul cu ouăle încă nenumărate din cauza mulțimii sau poate a insuficienței, a avut de unde deprinde cele viclene ale politicii. Au fost și situații cînd cei doi s-au mai înghiontit în piața publică a mass-media. În toate situațiile Ăl Bătrîn a avut cîștig de cauză. Poate totul a fost de ochii lumii, sau arogantul a încercat să-și depășească profesorul, uitînd că în politică nu se aplică principiile pedagogiei.
Acum, spre sfîrșitul mandatului, locatarul de la Cotroceni trebuie să-și reia locul în fruntea partidului și îi nevoie și de bunăvoința actualului cîrmaci al purtătorului de roze, pentru că o gîlceavă acolo sus ar duce la scindare, pierdanți fiind ambii actori.
Marja de manevră a Bombonelului se îngustează deoarece sînt mai mulți pretendenți la șefia statului, pe cînd tataia Ilici, care nu concepe viața fără politică, are un parcurs lin, șef de partid și parlamentar și, cine știe, poate și președintele unei Camere, în vederea împăcării apei cu focul, structura Parlamentului devenind la sfîrșitul anului foarte pestriță și P.S.D.-ul nu va mai fi pe cai mari.
Jocurile de culise între cele două palate au dus la concluzia că e nevoie de o schimbare-restructurare a Guvernului. Bineînțeles că nu pentru binele poporenilor. Schimbarea-schimbării are două aspecte: unul văzut, pentru a arăta poporului cîtă grijă au în vederea mai-bunei funcționări a Cabinetului de Miniștri și accelerarea negocierilor de aderare la U.E., iar celălalt aspect, abscons cum scriu criticii literari, privește doar persoana Bombonelului. De fapt, lucrurile ascunse depășesc cu mult fațada afacerii.
Cunoscător în ale diplomației, șeful Guvernului aruncă pisica la doi vice-prim-miniștri-ministru de stat, care vor răspunde practic de neîmplinirile și mișcările sociale din primăvară-vară. Cînd problema va fi aproape de clocot, același Mîndru Conducător va face o remaniere, iar promovații de azi vor deveni țapii ispășitori de mîine. Marele Adi își va sufleca mînecile și va prelua din nou toate frîiele, gloata se va uita cu admirație la așa act de mare conducător și îi va arunca un vot în urnă, zicîndu-și: „săracul, el e bun, dar nu găsește oameni pe potrivă”!
Această lovitură de imagine, cu doi miniștri de stat în rang de vice-prim-miniștri, îi va da posibilitatea Adrianului să-și consolideze poziția prin cele țări străine, pentru că, în ultimul timp, în afară de pupat papucul Papei este necesară și binecuvîntarea satrapilor lumii. Austria este exemplul ultim și concludent.
Fiind, practic, scăpat de strînsoarea Executivului, dl treime de premier va putea să bată țara în caravana electorală pe banii babacilor plătitori la fisc și ai depunătorilor la teșchereaua partidului, cînd între două partide de vînătoare de necuvîntătoare va vîna și cele voturi de la cuvîntătoare negînditoare. Nu-i totuna să ajungi cu personalul la Iași, față de lungul alai de gipane, la care, oricum, sărăntocul se uită cu admirație!
Și dacă o fi să fie ca socoteala din palate să nu se potrivească forfotei din tîrguri și cătune, vinovații se știu de pe acum: numiții miniștri de stat, mass-media otrăvitoare și, în ultimă instanță, păpălăul de român care a îndrăgit rotativa guvernamentală.
Oricum, se va juca tare, cu cărțile măsluite, cîștigul fiind al celui cu asul în mînecă. (Hary CERNEȚ)
Lasă un răspuns