În Epistolele sale către comunitățile primilor creștini, Sfîntul apostol Pavel le scria că „totul e permis, dar nu totul este folositor”. Apostolul se referea la disputa privind folosirea cărnii în alimentație. Tot o problemă de înfulecare îi face nopți și peri albi premierului nostru. Amintindu-și de învățămîntul ideologic de partid, la care a participat și ale cărui seminarii precis s-a evidențiat, nu putea uita formula standard potrivit căreia sindicatele reprezintă cureaua de transmisie între partidul glorios și clasa muncitoare conducătoare, sau, cum se spunea mai hazliu – „sindicatul cu lucratul și partidul cu mîncatul”.
Așadar, sarcinile de producție se transmiteau de sus, de la partid, jos, la pălmașii stahanoviști, prin sindicate, care cuprindeau întreaga suflare din cîmpul muncii. Și ce a gîndit Bombonelul Neamului: precedente sînt, la treabă, deci!
Poate îi mai stăruie pe retină clișeul cu Miron Mitrea urcat pe o remorcă, în buricul Bucureștiului, înconjurat de frații de manivelă și claxoane asurzitoare, care la un microfon de mulți decibeli striga cît îl țineau bojogii: „Jos Iliescu!” Sindicalistul – manivelă a ajuns bine mersi, ministrul – „pretin” al premierului.
Sindicalistul Victor Ciorbea a ajuns pînă la funcția de premier, sindicatul fiind prima rampă de lansare.
Văzînd Adrian Năstase, deținătorul de galinacee și ouă încă nenumărate, că formula precum totul e de vînzare, fie că are, sau nu, valoare, i-au căzut cu tronc sindicatele. Bineînțeles, nu toți plătitorii de cotizație, ci doar capii lor, care țin oala sindicală în clocot permanent. Să se vadă de peste tot grija față de cei care muncesc și nu mai au timp să și gîndească.
Mărinimos nevoie mare, că doar nu dă din buzunarul propriu, premierul a lansat o ofertă atractivă. Șefii și ajutoarele lor din fruntea sindicatelor, care vor semna pactul de stabilitate socială pentru anul în curs, pot fi catapultați în funcții de atașați pe probleme de muncă și sociale la ambasadele României din țările Uniunii Europene. Pentru profanii în „zmecherie politică” e greu de descifrat proverbul „dacă dai, ai”. Cine dă? Premierul, care asigură posturi pentru voturi, ori băștinașii de la sindicate dau voturi pentru posturi? Că liniștea socială nu de ei depinde, ci de sărăcia agresivă și foamea fără margini. Confederațiile sindicale încă nu au marșat la promisiune. Se pare că președinții de confederații, inițiați în strategii sindicale prin cel Occident, așteaptă mai mult pentru că au amușinat că premierul se află la strîmtoare mare. În țară, Opoziția s-a trezit din hibernarea de iarnă și îi cere demisia, ambasadorul S.U.A. îl pișcă în fața mulțimii, iar la U.E., uite-o, nu e!
Rîvnitorul la scaunul Iliescului nu prea se pierde cu firea în fața celor occidentali. Le mai desenează cai verzi pe pereți, timpul trece, șmecheria merge, totul este să aibă liniște pentru a putea să-și facă lifting electoral în vederea alegerilor. Și dacă o fi să fie bine nu mai contează mulțimea. Din fotoliul de la Treicoceni viața se vede mult mai roz sub aceeași trandafiri, dar fără probleme de executiv. Altă viață, nu!?
Că sindicaliștii, atît cîți or mai fi, se aleg cu praful de pe urne, nu mai contează. Trebuie puse mai presus de orice interesele superioare ale… premierului. Numai să nu plesnească această zbîrcită curea de transmisie și să-i lovească peste mîini pe cei ce o manevrează și o întind la maxim. Partea din minerit e aspră rău!
Mai intervine Guvernul cu ceva subsidii, mai lungește boala pînă trece primăvara. Mai ies oamenii la o urzică, o ciupercă acolo, că doar Marele Conducător știe că străbunii lor au fost culegători!
Grav ar fi să nimerească ciuperci otrăvitoare, pentru că produc halucinații și prostimea se poate zărghi. (Hary CERNEȚ)
Lasă un răspuns