Despre cei plecați de lîngă noi, numai de bine! Anton Ciobanu s-a grăbit să ne părăsească, deși ar mai fi avut multe de spus și de făcut în această lume care i-a fost atît de dragă, dar nu de puține ori ostilă datorită unor oameni care n-au vrut, ori poate n-au putut să-l înțeleagă. „Trăiește fiecare clipă ca și cum aceasta ți-ar fi ultima dăruită!”. Iată crezul unui artist pe care noi, băcăuanii, am avut marea șansă de a ne fi contemporan. Știm că numele lui nu le-a spus tuturor prea mult, întregul adevăr despre el, omul și artistul Anton Ciobanu. Unora, foarte puțin sau chiar deloc. Ceea ce nu înseamnă că meritele și calitățile îi sînt cumva știrbite cu ceva. El și-a cîștigat locul – unul de frunte – în conștiința comunității printr-un talent de excepție în modelarea lutului și metamorfozarea țărînei în chip și expresie. A fost un mesager strălucit al artei românești pe numeroase meridiane ale lumii. Nu e nimic exagerat în aceste afirmații! Priviți-i piesele – cîte i-au mai rămas dintr-o colecție impresionantă răspîndită prin galerii de prestigiu și colecții private – expuse în propria-i expoziție amenajată în locuința ce l-a adăpostit pînă în ultima clipă a vieții și veți avea revelația că vă aflați în fața unui fenomen artistic de dimensiuni cosmice, cu care nu ne ptem întîlni oricînd și oriunde.
A fost permanent conștient de faptul că arta sa trebuie să-l reprezinte, prin formă, culoare, expresivitate și mesaj. Dar, în același timp, că ceea ce creează aparține oamenilor în mijlocul cărora se află zi de zi. Nu sieși. Precum copiii pe care, după ce i-ai crescut și modelat după chipul și asemănarea ta, îi ajuți să zboare spre rosturile lor. A avut sute, mii de astfel de copii cărora le-a insuflat fiorul vieții veșnice – pentru că arta nu moare niciodată – și pe care i-a iubit la fel de mult, căci dragostea lui față de propriile creații nu a avut limite. I-a fost încăpătoare și adîncă precum Universul. De aceea, moștenirea spirituală pe care ne-a lăsat-o este inestimabilă și fără de pereche. Fericirea lui, marea lui fericire a fost să ne ofere frumusețe și bucurie, închipuite din lut, talent, inspirație divină și foarte multă dragoste. Și a reușit cu prisosință. Iată de ce întristarea și durerea, la despărțirea de el, nu ni se mai apar o tragedie de nesuportat. Pentru că Anton Ciobanu nu pleacă. Rămîne prin opera sa. (Mihai BUZNEA)
Lasă un răspuns