Liderul sindicatului Rafinorul se spală pe mîini de Iacobov

Redacția Ziarul de Bacău

O poziție cel puțin ciudată a adoptat, la sfîrșitul săptămînii trecute, Ion Marian, liderul sindicatului Rafinorul de la Rafo Onești. El a făcut public faptul că a greșit cînmd a susținut ideea că salariații Rafo nu trebuie disponibilizați. Într-un comunicat de presă remis redacției noastre, Marian precizează că nu încearcă să se justifice pentru lipsa de acțiune a organizației de sindicat pe care o conduce din 1997. „Recunoaștem că am greșit prin politica de angajări, dar sîntem conștienți că am ajutat enorm o categorie defavorizată de oameni. Astăzi greșim prin procedura de disponibilizare fără a crea alternative, dacă vreți chiar printr-o politică care defavorizează omul. Totuși, un lucru este clar: Rafo nu mai poate continua politica de protecție socială, dacă dorim cu adevărat ca Rafo să existe, să funcționeze și să se încadreze în rigorile economice concurențiale de piață”, spune Ion Marian.

El mai arată că, deși s-ar fi impus, la Rafo nu s-au făcut disponibilizări, pentru a asigura liniștea socială în zonă. Mai mult decît atît, s-au făcut angajări, în condițiile în care nu era nevoie de alți salariați. „În perioada 2000 -2003, la nivel de Rafo au fost angajați aproximativ 530 de salariați, plus un număr de 365, preluați de la Rafinăria Dărmănești, doar pe motive sociale, fără ca Rafo să aibă în schemă posturi disponibile. Practic, în acest moment greu pentru salariații care vor fi disponibilizați, organizația de sindicat, poate prea tîrziu, nu are alternativa sau motivația clară a susținerii nerealizării programului de disponibilizare. Dacă politica angajărilor era gestionată altfel, astăzi, în mod sigur, nu mai discutam despre aplicarea unui program de restructurare”, mai spune Marian, făcînd pentru prima dată aluzie la fostul acționar majoritar la Rafo, Corneliu Iacobov, care a transferat aproape 400 de salariați de la Rafinăria Dărmănești la Rafo Onești în momentul în care se preconiza închiderea rafinăriei dărmăneștene.

Cum la acel moment, ambele rafinării erau controlate de Corneliu Iacobov, pentru el nu conta foarte mult că 400 de oameni figurează pe statele de plată ale uneia sau alteia dintre firmele sale. Numai că, dacă atunci Marian a tăcut mîlc și i-a luat apărarea patronului său, motivînd grija față de oameni, iată că, acum, el spune că aceste angajări nu au avut nici o motivație și că politica de protecție socială practicată de Iacobov a fost un dezastru care a „umflat artificial schema de angajați de la Rafo”. Din păcate, în afară de acest comunicat de presă care vine din inițiativa lui, Ion Marian nu a mai putut fi contactat pentru a oferi amănunte despre poziția ciudată pe care a adoptat-o în calitate de lider de sindicat. (Mirela ROMANEȚ)

pe raster:

Mărțișor marca Rafo: 500 de angajați au rămas pe drumuri

Prima zi din luna martie a adus, pentru 500 de salariați de la Rafo, un mărțișor nedorit: au fost dați afară. Cei mai mulți dintre disponibilizați nu se mai gîndeau, ieri, la banii pe care îi vor lua în compensație. Proaspeții șomeri erau mai curî nd triști că, după o viață muncită la această societate, au fost dați afară fără ca cineva din conducere să le asculte păsurile. Angajații rămași pe drumuri spun că nici Ioan Marian, liderul de sindicat, și nici Toader Găureanu, fostul director general, acum reprezentant al firmei Faber & Trade, care asigură distribuția produselor petroliere rafinate de Rafo, nu s-au arătat deschiși să vorbească cu salariații disponibilizați. Oamenii susțin că Găureanu chiar le-ar fi zîmbit dintr-o mașină, celor rămași dincolo de porțile societății.

În aceste zile, peste tot în interirorul rafinăriei oneștene sînt mult mai prezenți agenții de pază ai firmei Bronec, iar în multe locuri, chiar la intrare, au apărut indicatoare cu înscrisul „Staționarea interzisă – Societate privată”.

Muncitorii sînt speriați de faptul că acești 500 de disponibilizați ar fi primul grup din această primăvară, zvonurile care circulă avansînd cifra de 1000 de disponibilizați. Dintre cei ce au fost disponibilizați alături de cei de la Rafinăria Dărmănești, ce lucrau în cadrul Rafo, au fost și muncitori angajați în ultimii ani. De asemenea, multe femei și-au pierdut acum locul de muncă. (Ion MORARU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.