Exploatarea copiilor se va afla în atenția directorilor de școli

Redacția Ziarul de Bacău

Directorii școlilor vor trebui să semnaleze de acum înainte fiecare caz de elev despre care știu că este exploatat. Reprezentanții ai Direcției Generale pentru Protecția Copilului Bacău, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Organizațiilor neguvernamentale au demarat un proiect privind combaterea exploatării prin muncă a copiilor. „În România, exploatarea copiilor este ilegală, de aceea nu există nici o statistică realizată în această direcție. De aceea, la nivel național s-a luat decizia de a depista și monitoriza toate cazurile de copii exploatați. Pentru acest lucru, așteptăm de la dumneavoastră să ne semnalați situațiile pe care le întîlniți în comunitățile din care proveniți”, le-a spus directorilor de școli Ruxandra Iosipescu, directorul Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică din Bacău. Potrivit legislației româneși și europene, situațiile în care copiii sînt exploatați sînt următoarele: copiii sub 13 ani care muncesc, copiii peste 13 ani care muncesc mai mult de 10 ore săptămînal și cei de peste 15-17 ani care lucrează săptămînal mai mult de 30 de ore. „Situațiile de exploatare a copiilor trebuie analizate cu responsabilitate. Nu orice copil care muncește în gospodărie este exploatat. Ceea ce este cel mai important de urmărit este efectul pe care îl are munca asupra desvoltării minorilor”, a mai spus Ruxandra Iosipescu. Directorii școlilor din județ vor trebui să semnaleze situațiile de copii exploatați la Centrul de Asistență Psihopedagogică Bacău care funcționează pe lîngă Inspectoratul Școlar Bacău. (Costinela BREAHNĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.