• sumelor alocate pentru renovarea fațadelor unor blocuri de pe arterele centrale ale Bacăului au ajuns să fie de două sau chiar de trei ori mai mari decît s-a stabilit în proiectul inițial • în cele mai multe cazuri, cheltuielile de renovare depășesc suma de un miliard de lei • în același timp, în Onești, cîteva familii s-au înțeles să își renoveze singure blocurile în care locuiesc
De cîțiva ani buni, în municipiul Bacău miliardul de lei a ajuns să fie suma la care se raportează majoritatea lucrărilor de interes public ce sînt executate cu bani de la bugetul local. Un ultim exemplu îl constituie proiectul privind renovarea fațadelor blocurilor de pe arterele centrale ale Bacăului, care a ajuns, în unele cazuri, să coste de două sau chiar de trei ori mai mult decît l-au gîndit inițial autoritățile locale. După ce cîteva dintre blocurilor intrate în acest program au fost renovate, s-a constatat că aspectul urbanistic al orașului nu a suferit prea multe îmbunătățiri. În contrast izbitor cu fațadele exterioare vopsite în culori pastelate intrau acum părțile laterale ale blocurilor, care păreau cu mult mai cenușii. Așa stînd lucrurile, autoritățile locale au tras linie, au socotit de cîți bani ar mai fi nevoie în plus pentru ducerea la bun sfîrșit a lucrărilor și au întocmit devize de suplimentare a lucrărilor pe care le-au prezentat spre aprobare consilierilor locali. În majoritatea situațiilor, valoarea actualizată a lucrărilor se ridica la cel puțin un miliar de lei numai pentru renovarea fațadei unui singur bloc. În vara anului trecut, cînd primul proiect de reactualizare a sumelor necesare pentru reabilitarea fațadelor unor blocuri a fost prezentat spre aprobare în Consiliul Local, consilierul local Ionel Floroiu, pe atunci membru al Partidului Democrat, a fost singurul care a sesizat diferența uriașă între sumele care erau trecute în proiectul inițial și valoarea la care s-a ajuns după reașezarea costurilor. Viceprimarul Dragoș Benea l-a asigurat atunci pe consilierul Ionel Floroiu că toate costurile care au rezultat după recalculare sînt pe deplin justificate.Cîteva luni mai tîrziu, cînd s-a iscat un alt proiect de hotărîre privind o nouă reactualizare a costurilor necesare pentru repararea unor fațade de blocuri, consilierul Ionel Floroiu era, deja, membru al Partidului Social Democrat. Nimeni altcineva nu a mai intervenit pentru a cere mai multe detalii privind modul în care s-a ajuns ca suma necesară pentru renovarea fațadelor unui bloc să depășească, de multe ori, un miliard de lei sau chiar să ajungă, în cazul unor blocuri mai mari, la peste două – trei miliarde. Așa este cazul blocului cu numărul 9 de pe strada Mărășești, unde din calculul inițial reieșea că vor fi necesari pentru ronovarea fațadei de la stradă la toate cele trei scări 561.168.700 de lei. Acum, după reactualizare, a reieșit că, după extinderea lucrărilor și pentru fațadele laterale ale blocului, costurile se vor ridica la 1.115.670.200 de lei. Aceeași situație este întîlnită și la blocul cu numărul 4, tot de pe strada Mărășești, unde costurile au crescut de la o sumă inițială de 871.442.900, la nu mai puțin de 1.509.553.840 lei. La fel se întîmplă și la blocul numărul 19 de pe strada 9 Mai, unde costurile au crescut de la 310.771.700 lei la 1.149.090.100 lei, blocul numărul 21 de pe strada 9 Mai, unde de la 714.265.700 de lei, cît se calculase inițial, s-a ajuns la o valoare a costurilor de 2.771.171.100 de lei, la blocul numărul 15, tot de pe strada 9 Mai, unde de la un cost inițial de 574.089.900 de lei s-a ajuns pînă la valoarea de 1.765.938.200 de lei sau la blocul cu numărul 17, tot de pe aceeași stradă, unde costurile s-au majorat de la 382.701.700 la 1.149.090.100 de lei.
Legat de aceste majorări semnificative ale costurilor, primarul Dumitru Sechelariu a ținut să îi convingă, nu o dată, pe consilierii locali, că toate societățile de construcții care au cîștigat licitațiile pentru execuția acestor lucrări au un beneficiu minim de pe urma acestor contracte.
Costuri de zece ori mai mici la Onești
Cîțiva locatari din Onești au făcut cam aceleași lucrări la prețuri de aproape zece ori mai mici. Este vorba de locatarii blocului cu numărul 2 de pe strada Perchiului, care în urmă cu mai bine de doi ani au pus mînă de la mînă și au renovat fațade blocului în care locuiesc. Tencuiala a fost renovată și vopsită pe toate cele patru fațade, iar la terminarea lucrărilor blocul arăta ca nou. Doina Neagu, unul dintre locatarii imobilului, ne-a povestit că primul pas pe care l-au făcut după ce au căzut de comun acord să înceapă lucrările a fost să trimită mai multe oferte la firmele de specialitate. „Am ales-o, evident, pe cea mai avantajoasă ca preț. Blocul nostru are patru etaje, este cu două scări, iar pe fiecare scară locuiesc cîte zece familii. Costul final al lucrărilor nu a depășit 70-80 de milioane de lei, bani pe care i-am împărțit în mod egal toate cele 20 de familii din bloc. Asta se întîmpla, totuși, acum aproape doi ani, cînd materialele de construcții erau ceva mai ieftine”, ne-a povestit Doina Neagu. Cam la fel au procedat și cele 40 de familii care locuiesc în blocul cu numărul 10 de pe strada General Radu Rosetti. Imobilul are patru etaje și patru scări, iar pe fiecare scară locuiesc cîte zece familii. Floarea Ioniță, una dintre locatarele acestui bloc, ne-a mărturisit că lucrările de renovare au fost începute astă toamnă și că, din cauza vremii nefavorabile, au fost stopate pentru a fi continuate acum, în primăvară. ” S-au început lucrările numai la acele scări unde toți locatarii au strîns bani pentru cumpărarea materialelor. Una peste alta, însă, s-a calculat că pentru renovarea întregului bloc va fi nevoie de aproximativ 400 de milioane de lei”, ne-a mai mărturisit Floarea Ioniță. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns