Prin ordinul prefectului Lucian Bogdănel, s-a constituit Grupul de lucru pentru elaborarea şi implementarea „Planului județean de acțiune în domeniul drogurilor” pentru perioada 2022 – 2026. Reprezentantul Guvernului avertizează că una dintre primele „ținte” este Young Island Festival Evolution 2022, programat în această vară la Insula de Agrement Bacău.
În alcătuirea grupului intră principalele instituții cu atribuții în domeniul combaterii acestui flagel, respectiv cu menținerea siguranței și ordinii publice, reprezentanții unităților medicale şi educaționale (prin intermediul ISJ Bacău), ai universităților, precum şi oficiali ai asociațiilor anti-drog a căror activitate este relevantă pentru județul Bacău.
Entitățile prezente în grup au la dispoziție o săptămână pentru a avansa propuneri de amendare a Planului județean de acțiune, urmând ca acesta să fie validat la prima reuniune a grupului, a cărui convocare o vom programa cu celeritate.
„Consumul de droguri – mai ales în cazul festivalurilor, cum am văzut cu toții de curând – pare să nu cunoască regresul scontat; ba dimpotrivă, tot mai mulți tineri vulnerabili îşi pierd busola şi se «împrietenesc» cu substanțele nocive furnizate de diverşi «binevoitori» de ocazie. Spun asta având în considerare că, în iulie, un astfel de festival urmează să aibă loc şi în municipiul Bacău, pe Insula de Agrement. Din partea noastră, toleranța va fi ZERO, în ceea ce priveşte consumul de stupefiante. Aviz amatorilor!”, spune prefectul Lucian Bogdănel.
Young Island Festival Evolution 2022 se va desfășura în perioada 22-24 iulie, pe Insula de Agrement din Bacău.
Bacauan a zis
Banuiesc ca de asta ati triplat pretul facturilor la apa pentru luna mai!Ca sa aveti bani de petreceri prin oras. Sunteti niste nerusinati!
edi a zis
atat pricepi tu din ce sa intampla in jurul tau? trist…
caBCaABACAB a zis
Teist e ce faceti voi cu banii cetatenilor, nu ce ” pricep eu”!
Edi a zis
Băcăuan sau caabcabbaa cum iti spui tu, nu ti-ai luat medicamentele? Din pacate sunt multi limitați care gandesc cat poti gandi tu si mai aveti si drept de vot. V-au spalat pe creier si atat stiti ca se intampla in jurul vostru…ce sa mai, niste limitați. Asa ajung in functii niste nimeni cu de astia ca tine …
Bacauan a zis
In afara de invective la adresa altora si de scris prost in limba romana,te mai pricepi la ceva? Daca nu-mi plac concertele cu droguri,asta inseamna ca sunt limitat?Mergi tu si ia-ti drogurile,nu eu! Vad ca-mi copii cu mare atentie pana si pseudonimele,asa de important sunt in ochii tai de „om cu vederi largi”.
eugenia a zis
iti raspund aici la ultimul comenatariu. vad ca in continuare nu pricepi ce am zis. cu limba romana stau foarte bine. droguri nu consum, prost si limitat ca tine nici atat nu sunt.in continuare te referi la altceva decat am zis eu, semn ca am dreptate in ce spun. nu pricepi, dar comentezi. a vorbi cu astia ca tine, limitati, e pierdere de timp. nici macar nu pricepi ce scrie in articol. ai comentat ca ai si tu o parere de spalat pe creier si o tii langa cu aia.
#MANANC a zis
Bacau, saracie, droguri…..cam greu sa faci o fraza cu cele 3 cuvinte. Nu neg ca nu sunt si in Bacau cazuri dar nu cred ca fenomenul este atat de extins ca in alte orase dezvoltate din tara, in Bacau devine o performanta sa ai ce pune pe masa….la mancare ma refer.
#hlizesc a zis
Cum, ăi, adică marele Bacau, capitala regionala, are așa necazuri ? Apă, autostradă, garaje, parcări plutitoare…tren urban…
Chiar și maic voss a fugit de aici, tocmai la Amsterdam.