Noile concepte PSD-iste puse de curînd în circulație, cu privire la despăgubirea tuturor victimelor agresiunilor de tot felul, nu știu cît de mult vor înrîuri soarta celor interesați, și aceasta din cauza bugetului „subțire” al statului, ceea ce mă face să cred că și această inițiativă este o găselniță pur electorală, un fel de praf în ochii lumii pentru a obține voturi și din partea acestora. La nivel conceptual nu s-ar putea spune că nu ar fi salutară, cu toată încărcătura lui de utopie. Ba, dimpotrivă! Insă de ce tocmai într-un an electoral, cînd și așa va intra în vigoare abia în 2005? Deși în forme diferite și adesea chiar contradictorii din cauza penuriei financiare, conștiința apartenenței la o strategie electorală care să penetreze cît mai profund mintea alegătorului este ușor detectabilă chiar și pentru un copil.
În acest început de secol crucial în evoluția României, PSD-ul stăruie și zăbovește asupra imaginii societății românești, care ar deveni un labirint dacă ar pierde alegerile din acest an. Multă lume, însă, are o părere diametral opusă, deoarece Guvernul actual, îndepărtîndu-se de proiectele cu caracter social cu care a cîștigat alegerile din 2000, cum era și de așteptat, a început să piardă mult din încrederea electoratului, în pofida sondajelor de opinie comandate de el, în care nu mai are nimeni încredere. De altfel, în România contemporană societatea suferă o alienare economică în ritmuri destul de precipitate. Sensurile și direcțiiule viitorului (și chiar ale prezentului), scapă conștiințelor însetate de certitudini. Tot mai multe voci înalță proteste la adresa Guvernului, care se face vinovat de toate rătăcirile și incapabil să readucă țara la un echilibru social. Deși protestele se țin lanț, Guvernul pledează pentru necesitatea unor noi concedieri masive, drept condiții esențiale unei „bune guvernări”.
Dar falșii profeți care au apărut în număr considerabil în ultimii trei ani prea-măresc cu surle și trîmbițe „realizările” partidului-stat și ale Guvernului lor, tăgăduind realitatea devenită o povară greu de suportat pentru majoritatea oamenilor. Pentru a ilustra una din temele constante ale Puterii, constatăm că pe fundalul ideilor PSD-iste pulsează ideile Guvernului Năstase, care a apăsat excesiv pe pedala fiscalității, vizînd o mai mare acumulare de venituri la bugetul de stat, în dauna întreprinzătorilor privați, cît și a omului de rînd din toate zonele de activitate. Dacă stăm să privim retroactiv , vom vedea că inaugurînd era nihilismului economic în România imediat după ’89, președintele Iliescu și prim-ministrul (de atunci) Petre Roman, deveniți peste noapte niște demni discipoli ai lui Niezstche, au desființat urgent fostele CAP-uri, care aveau pămînturile comasate și irigate, în loc să-i împroprietărească pe foștii proprietari retribuindu-i cu produse după suprafețele avute. Au urmat, apoi, IAS-urile, de care s-a ales praful și pulberea (furîndu-se pînă și gardurile), ratîndu-se astfel ocazia rarisimă de a avea astăzi o agricultură demnă de invidiat de către țările din Uniunea Europeană.
Acum, țăranul român își ară pămîntul cu un cal sau o vacă pentru strictul necesar al familiei, iar multe suprafețe stau nelucrate de ani de zile. Pe de altă parte, premierul Adrian Năstase, nelăsîndu-se nici el mai prejos, vrînd să fie un „fidel” continuator al fostului său șef, a continuat degringolada economică „privatizînd” în dreapta și în stînga tot ce a fost mai valoros pentru economia românească, inclusiv minele de aur de la Roșia Montană, creind prin reacție o acută sfîșiere a clasei politice și a electoratului.
Cea mai nouă găselniță electorală a Guvernului este impozitarea cu 90 la sută a averilor nedeclarate ale demnitarilor și baronilor PSD. Personal, nu cred că se va găsi vreunul care să intre sub incidența acestei Hotărîri, care nu se referă și la protejații lor. Așa stînd lucrurile, observăm că în politica falșilor profeți ai actualului Guvern scopul se identifică cu mijloacele, iar acestea devin un complex instrumental în slujba unui singur lucru: puterea pentru putere și cucerirea ei prin toate mijloacele, de teama de a nu fi puși să răspundă în fața unor instanțe pentru felul cum au guvernat. In aceste circumstanțe, unde sînt cei buni? Care este locul lor și funcția lor în viață, în politică, în cultură, în creativitate, în societate? Nu asistăm, oare, la o amplă și copleșitoare conjurație, cu scopul ca cei mai buni, cei mai dotați din punct de vedere spiritual să fie înlăturați, umiliți și chiar acoperiți de uitare?
E de-ajuns o meditare senină și profundă asupra a ceea ce se întîmplă în jur pentru a vedea că aceasta este realitatea. O profundă, gravă și îngrijorătoare subminare a valorilor umane, din partea unui mușuroi de furnici care se crede munte. Or, în politică, omul nu trebuie să fie considerat ca niște piese de șah, sau fișe de calcul. Lui, omului, trebuie să i se acorde toată atenția de către Putere și între cele două campanii electorale! Nu doar în ajunul lor, dar și-atunci cu vorbe goale! (Aurel BERARU)
Lasă un răspuns