Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Ermenegild
În zona Egiptului, într-un loc pustiu, trăia un călugăr. Într-o zi, din îndemnul satanei, o femeie desfrînată, auzind de dînsul, a zis unor tineri: „Ce-mi veți da mie ca să demonstreză că eu îl voi rușina pe călugărul vostru?” Ei au făgăduit că, dacă va reuși, îi vor da un lucru scump. Atunci ea, după ce a înserat, s-a dus la chilia călugărului, ca și cum s-ar fi rătăcit. După ce a bătut în ușa lui, văzînd-o pe ea, călugărul i-a zis: „Cum ai venit aici?” Iar ea, plîngînd, a răspuns: „M-am rătăcit și am ajuns aici.” Primind-o, a intrat în ograda lui, iar ea a intrat în chilia lui și s-a încuiat acolo. După aceea, iată, a început ticăloasa a striga: „Părinte, fiarele mă mănîncă.” Iar el, iarăși, tulburîndu-se, a zis: „De unde mi-a venit ispita aceasta?” Apoi, temîndu-se de judecata lui Dumnezeu, deschizîndu-i ușa, a băgat-o înăuntru. Și îndată a început diavolul a-l săgeta pe dînsul spre ea. Iar el, cunoscînd asprimea vrăjmașului, și-a zis întru sine: „Meșteșugurile vrăjmașului sînt întuneric, iar Fiul lui Dumnezeu este lumină”. Apoi, sculîndu-se, a aprins o lumînare. Și, aprins fiind el de poftă a zis: „Cei ce fac păcate ca acestea, aceia în muncă vor merge. Deci, să mă încerc pe mine aici; oare, putea-voi suferi focul cel veșnic?”. Și, punîndu-și degetele deasupra lumînării, le-a ars. Și nici nu simțea cînd ardeau, de iuțimea înfocării trupești. Așa făcînd, de cu seară pînă în ziua, și-a ars toate degetele sale. Iar femeia, cînd a văzut cele petrecute, de frică s-a făcut ca o piatră.
A doua zi au venit tinerii aceia și l-au întrebat pe călugăr: „Venit-au aici o femeie în noaptea aceasta?” Iar el le-a răspuns: „Așa este, iat-o înăuntru, doarme”. Însă cînd s-au apropiat mai bine au aflat-o moartă. Atunci i-au spus călugărului: „Părinte, a murit”. Cînd a auzit aceste cuvinte, bătrînul și-a descoperit mîinile și le-a arătat tinerilor, spunîndu-le: „Vedeți ce mi-a făcut mie fiica vrăjmașului; mi-a prăpădit degetele.” Și le-a spus ceea ce se petrecuse. După aceea, le-a zis: „Scris este să nu răsplătești rău pentru rău”. Apoi, s-a așezat la rugăciune și a înviat-o pe femeie.
Din această pildă trebuie să cunoaștem vitejia și răbdarea acestui fericit părinte, care a luptat cu patima desfrînarii încît și degetele și-a ars, în vreme ce noi nu putem a suferi nici un gînd. Toate acestea, însă diavolul le aduce asupra noastra și el se luptă cu noi neîncetat. Deci trebuie să ne întrarmăm mintea spre Dumnezeu, cu privegheri, cu rugăciuni, cu luptă și osteneli și neîncetat să vărsăm lacrimi înaintea Stăpînului Hristos. Prin aceasta să biruim trupul și pe diavolul, ca pe un rău asupritor. Să alegem, aici, pe pămînt, calea cea strîmtă, ca să aflăm, acolo, în ceruri, calea cea desfătată, care ne duce la Împărăția Cerurilor. Dacă aici vom alege calea desfătării, atunci, vom merge necăjiți dincolo, departe de Dumnezeu, unde viermele nu doarme, și unde focul nu se stinge, precum a zis Domnul nostru Iisus Hristos. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns