Fugit din țară,

Un administrator din Comănești povestește cum se făceau afacerile cu petrol la MApN

• administratorul unei firme din Comănești care se ocupa cu afaceri cu petrol relatează cum s-a ajuns ca păcura și alte reziduuri petroliere să fie vîndute la unitățile militare din Moldova drept combustibil pentru centralele termice • statul a înregistrat pagube de zeci de miliarde de lei, iar militarii au înghețat de frig în cazărmi, pentru că materia primă pentru centrale nu ardea

Procurorii PNA l-au trimis, recent, în judecată pe Emil Cristian Tofan, administratorul firmei Benzitof din Comănești, sub acuzația de dare de mită, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și instigare la fals în înscrisuri sub semnatură privată. Lui i s-a reținut în sarcină faptul că a mituit ofițeri superiori din MApN pentru a-și aranja cîștigarea unor licitații de aprovizionare cu combustibil pentru centralele termice a unităților militare și pentru a-i determina pe ofițeri să închidă ochii la faptul că, în loc de produsul standard, în cisterne se aflau tot felul de reziduuri. Un alt om de afaceri, care a fost implicat în traficul cu reziduuri petroliere pentru unitățile militare și care este fugit din țară, îl acuză pe Tofan pentru situația în care se află. El ne-a relatat cum se derulau toate aceste afaceri.

G.H. a fost administratorul unei firme din Comănești, care a livrat și a transportat produse petroliere la unitățile militare și care este fugit din țară. El ne-a povestit cum l-a determinat Cristian Emil Tofan, patronul firmei Benzitof, să intre în afacere. G. H. susține că a fost obligat să elibereze facturi pe cantități de produse petroliere pe care nu le-a avut niciodată în firmă și a căror calitate era mult superioară produselor care se aflau în realitate în cisternele care mergeau la unitățile militare. Alături de el, un alt patron din Comănești a pățit același lucru, ambii fiind acum fugiți din țară. G.H. susține că ceea ce s-a descoperit pînă acum de către procurori nu reprezintă nici zece la sută din afacerile care s-au derulat între conducerile unor unități militare din Moldova și afaceriștii de genul lui Tofan. „În perioada 2000-2003, firma Benzitof, cu ajutorul unor șpăgi date unor oameni influenți și cadre MApN, a reușit să cîștige licitații pentru aprovizionarea cu combustibil tip3 a unităților militare din zona Moldovei. Cum prețul acestui produs petrolier la rafinării era cu mult mai mare decît cel pe care îl plătea MApN prin contract, Tofan a achiziționat produse inferioare calitatitiv, dar mult mai avantajoase ca preț, de la firme din Comănești și Bacău. Unul dintre aceste produse a fost livrat și de firma mea și se numește păcură tip1 Dărmănești. Îl cumpăra de la mine, cu șapte milioane de lei tona, și îl vindea, fără să-i facă absolut nimic, cu zece milioane de lei tona, drept combustibil tip 3, la unități militare din Neamț și Lunca de Sus. Asta se întîmpla în perioada august – decembrie 2002. Se poate verifica faptul că în perioada în care acest produs se încărca din rafinărie, vagonabil, el se descărca în cisterne auto, în stația CFR Valea Uzului. O parte lua drumul unităților militare, iar restul era depozitat la Tg. Ocna și Comănești”, declară G.H.

El a povestit că, în timpul transportului, șoferii erau înzestrați, de regulă, cu două rînduri de avize și certificate de calitate pe care le foloseau în funcție de împrejurări. În cazul în care erau opriți pe drum, ei arătau avizele care atestau calitatea și costul real al produselor pe care le trasportau, iar cînd ajungeau la poarta unității militare, le schimbau cu cele false, în care „spălăturile de pe rezervoare” se transformau subit în produse numai bune pentru a asigura încălzirea unităților militare pe timp de iarnă. „Pentru ca mașinile să nu întîmpine probleme, se întocmea aviz pe adevăratul produs ieșit din rafinărie, însoțit de certificat de calitate, iar la intrarea în unități, șoferii schimbau avizul și certificatul de calitate cu cele în care era trecută o cantitate mult mai mare, dar și o calitate superioară a produselor”, povestește fugarul.

Măsurile de precauție mergeau pînă la acoperirea cu importuri de produse din Rusia

Fostul administrator din Comănești susține că organizatorii afacerii, pentru a nu da de bănuit autorităților, au conceput un plan menit să acopere toate suspiciunile. „Emil Tofan a importat din Rusia un combustibil care, din punct de vedere calitativ, era superior motorinei. Cum nu-i convenea însă ca să plătească accizele și taxele aferente, a falsificat actele și a trecut pe documentele de import o calitate inferioară, iar produsul era scutit de plata taxelor. Odată introdusă în țară, marfa a fost descărcată, o parte fiind dusă la unitățile militare, iar restul în depozite, unde era amestecată cu păcură tip1 sau țitei furat din parcurile de extracție Moinești și Comănești. Mai era însă o problemă. Marfa importată nu avea cum să fie vîndută decît direct unui procesator. Tofan a întocmit facturi către o firmă procesatoare din zonă, dar produsul nu a ajuns niciodată acolo. Cum în contabilitate nu avea justificare la intrările de marfă, respectiv combustibil tip3, patronul societății ne-a obligat pe mine și pe un alt administrator din Comănești să-i eliberăm facturi ca și cum i-am fi livrat noi asemenea marfă. Celălalt administrator de care vă vorbesc i-a eliberat 29 de facturi, în valoare de 30 miliarde de lei, pentru o marfă pe care nu a deținut-o niciodată. În acest moment, și eu și el avem întocmite dosare de evaziune fiscală de către Garda Financiară Bacău și amîndoi sîntem fugiți din țară. Pentru ca în contabilitatea lui Benzitof să pară totul perfect, acesta întocmea ordine de plată în BRD Moinești, banii erau scoși în aceeași zi în numerar de către noi și restituiți lui Tofan”, ne-a mai spus administratorul fugar.

G.H. povestește că Tofan știa tot timpul cînd vine cineva în control, pentru că era anunțat de un personaj care are legătură cu serviciile secrete, prieten bun cu Corneliu Iacobov și care conducea un Audi cu nr. BC-99-ADL.”Ca să scape basma curată, a dat șpagă, sub formă de publicitate, un miliard de lei unui ziar din Vrancea, care aparține unui politician influent și care, pentru acești bani,+ a pus vorbă unde trebuie și l-a scos basma curată. Cred că pentru afacerea asta s-a folosit de un anume Ion Miron, care a fost mîna dreaptă a lui Vrînceanu de laTîrgu Ocna și care este rudă și cu senatorul PSD Vasile Miron”, a precizat administratorul.

Emil Cristian Tofan spune că fugarii erau, de fapt, capii afacerii

Administratorul de la Benzitof, Cristian Tofan, susține că nici una dintre acuzele aduse de fugari nu se susține și că de fapt ei au fost cei care au început afacerile incriminate acum de procurorii militari ai PNA. „Toate actele mele au fost verificate de PNA. Acest escroc mi-a adus o pagubă de patru miliarde de lei și după aceea a fugit. Eu nu am avut afaceri din 2000, cum spune el, ci din 2002. Iar în privința avizelor, se făceau recepții la intrarea în unitățile militare, așa că nu aveam cum să trec pe documente o cantitate mai mare decît capacitatea cisternelor. Ar fi însemnat să mă leg singur. De altfel, cei de la PNA au făcut verificări și nu au găsit nimic în neregulă cu aceste aspecte”, ne-a declarat Emil Tofan. În ceea ce privește importul, administratorul de la Benzitof ne-a spus că acuzele lui G.H. sînt aberații. El a precizat mai întîi că toate societățile care fac importuri de produse petroliere au nevoie de autorizații speciale de la Ministerul Finanțelor, care urmărește foarte strict aceste operațiuni.

Tofan nu neagă faptul că ar fi făcut importuri, dar spune că în declarațiile vamale se regăsește exact produsul care a fost importat din Rusia, nu unul pentru care nu se plăteau accize și taxe vamale. „Am făcut un import de vreo 1.600 de tone de combustibil pentru focare industriale, un produs într-adevăr superior din punct de vedere calitativ. Cei de la Vamă mi-au luat declarații în legătură cu destinația produsului, s-au prelevat trei rînduri de probe și totul a fost în regulă. Produsul l-am depozitat la Rafo Eco, nu l-am vîndut lor și nici nu l-au procesat ei. Am avut un contract de depozit pentru o cantitate de vreo 1.000 de tone, iar restul a fost depozitat la Tîrgu Ocna”, precizează Tofan.

În ceea ce privește șantajul la care ar fi recurs pentru a-l determina pe G.H. să-i taie facturi pentru marfă, administratorul de la Benzitof spune că fugarul chiar avea datorii la el, lucru atestat și de actele din contabilitate. Mai mult, Tofan susține că poate dovedi datoriile reale, invocînd drept martor pe unul dintre directorii BCR care ar fi știut despre viramentele pe care le efectua el din contul firmei sale în cel al firmei lui G.H. „Avea nevoie de bani pentru a achita contravaloarea unui depozit din Comănești, Goreatex, și nu avea cash. Eu i-am virat în cont vreo 800 de milioane de lei, operațiune bancară de care știa și unul dintre directorii de la BCR, acolo unde aveam contul. Ba l-am și ajutat cu un CEC fără acoperire, în valoare de 2,9 miliarde de lei, pe care îl emisese către firma mea și pe care l-a declarat pierdut apoi la BCR. Deci, el chiar avea să-mi dea bani, nu am făcut camătă”, spune Emil Tofan. Administratorul de la Benzitof susține că, de fapt, cei care au pus la punct afacerea ilegală cu reziduuri petroliere erau chiar cei doi fugari. „Luau păcură pe care o livrau drept CLU. Și eu am cumpărat marfă de la ei pe baza actelor pe care mi le-au dat. Bineînțeles că i-am crezut pe cuvînt, pe baza a aceea ce scria în acte, că doar nu aveam laborator de analize acasă. Cît despre cele două rînduri de avize, este iarăși o inepție. Un aviz atesta proveniența mărfii din depozitul de la Rafo Eco, iar celălalt justifica destinația transportului în baza contractului de aprovizionare dintre firma mea și MApN, pentru că unitățile militare nu aveau contract cu Rafo Eco, ci cu firma mea”, lămurește Tofan misterul celor două rînduri de avize pe care G.H. susține că erau înregistrate cantități și calități diferite a produselor transportate. Tofan spune că probleme au apărut după ce-au fugit cei doi din țară, moment în care s-a aflat și despre substituirea calității produselor petroliere livrate la unitățile militare. „Nu am dat nimănui un miliard de lei și nici nu mă anunța nimeni despre controalele care urmau să-mi vină pe cap. Nu știu pe nimeni cu mașina care are numărul ăsta și pe Iacobov nu-l cunosc. Îl știu în schimb pe Ion Miron, care este un prieten de-al meu, dar nu m-a ajutat și nu a făcut intervenții la nimeni ca să ies basma curată”, susține Emil Tofan, care a aprovizionat, în anul 2002, peste 30 de unități militare din Moldova. (Mirela ROMANEȚ)