Știrile Zilei
19:46 [Top Story] — Cășuneanu a dat în judecată Primăria și Consiliul Local Bacău și cere anularea PUZ-ului pentru Stadionul Municipal • 18:43 [Top Story] — FOTO! Podul de la Ciobănuș: drumul tehnologic, gata la finalul săptămânii. Benea acuză CJ Bacău pentru două săptămâni de întârzieri • 18:04 [Top Story] — Nereguli grave în programul „Masă sănătoasă” din Bacău: 6 firme, cu activitatea suspendată. Amenzi de 230.000 de lei • 15:31 [Actualitate] — Circulația pe Aleea Parcului se închide parțial timp de 45 de zile, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare • 12:56 [Expert] — Cum să protejăm mediul la noi acasă? Află câteva sfaturi practice și reguli simple de la SOMA Bacău • 07:27 [Top Story] — Adrian Gavriliu câștigă definitiv procesul cu primarul Viziteu. Trebuie reintegrat la conducerea CSM Bacău și primește salariile din urmă • 06:56 [Top Story] — DAN AIR explică de ce a cerut insolvența: Creditorii amenință să blocheze zborurile. Compania vrea să evite un nou caz BLUE AIR • 19:46 [Top Story] — Cășuneanu a dat în judecată Primăria și Consiliul Local Bacău și cere anularea PUZ-ului pentru Stadionul Municipal • 18:43 [Top Story] — FOTO! Podul de la Ciobănuș: drumul tehnologic, gata la finalul săptămânii. Benea acuză CJ Bacău pentru două săptămâni de întârzieri • 18:04 [Top Story] — Nereguli grave în programul „Masă sănătoasă” din Bacău: 6 firme, cu activitatea suspendată. Amenzi de 230.000 de lei • 15:31 [Actualitate] — Circulația pe Aleea Parcului se închide parțial timp de 45 de zile, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare • 12:56 [Expert] — Cum să protejăm mediul la noi acasă? Află câteva sfaturi practice și reguli simple de la SOMA Bacău • 07:27 [Top Story] — Adrian Gavriliu câștigă definitiv procesul cu primarul Viziteu. Trebuie reintegrat la conducerea CSM Bacău și primește salariile din urmă • 06:56 [Top Story] — DAN AIR explică de ce a cerut insolvența: Creditorii amenință să blocheze zborurile. Compania vrea să evite un nou caz BLUE AIR

Rafo Onești a fost declaarată insolventă

Redacția Ziarul de Bacău

• așa au decis ieri judecătorii băcăuani • Adunarea creditorilor este cea care va decide dacă se optează pentru reorganizare judiciară sau pentru declanșarea falimentului • totul ține de planul de reorganizare pe care îl va depune Rafo și Balkan Petroleum la dosar

Mult-așteptata decizie a judecătorilor băcăuani cu privire la statutul pe care îl va avea de acum înainte societatea Rafo Onești a produs confuzie printre reprezentanții celor două părți implicate în acest proces, adică Ministerul Finanțelor, pe de o parte, și Rafo și Balkan Petroleum, pe de altă parte. Judecătorii au admis cererea Ministerului Finanțelor împotriva debitoarei Rafo și au numit ca administrator judiciar firma Sierra Quadrant din Bacău, fără alte explicații. În același timp, magistrații au anunțat că se va face mențiune la Registrul Comerțului cu privire la starea de insolvență a Rafo Onești, lucru care trebuie menționat și pe toate documentele emise de rafinăria oneșteană. Tot cu această ocazie, judecătorii au anunțat și care sînt atribuțiile administratorului judiciar.

Decizia magistraților este privită diferit de cele două părți. Prezent în Bacău special pentru această ocazie, Gheorghe Matei, directorul Direcției Juridice a Ministerul Finanțelor, a spus că decizia judecătorilor a fost dată în conformitate cu prevederile legii de reorganizare judicară și faliment potrivit căreia „Adunarea creditorilor este cea care va decide dacă se optează pentru reorganizarea judiciară sau pentru declanșarea falimentului în funcție de planul de reorganizare pe care îl va depune Rafo și Balkan Petroleum la dosar. Noi sîntem mulțumiți de decizie și nu vom înainta recurs la hotărîre. Am pornit într-un proces și vom urma de acum pașii prevăzuți de lege pentru asta”, ne-a declarat Matei. De cealalată parte, Teodor Cuzino, avocatul Rafo, dar și al societății Balkan Petroleum, acționarul principal al rafinăriei oneștene, care au depus și ele, în aceeași zi cu Ministerul Finanțelor, cerere de reorganizare judiciară, spune că judecătorul sindic a optat deja pentru reorganizare judiciară. „S-a deschis procedura reorganizării judiciare. De acum se suspendă orice cerere de execuție silită judiciară sau extrajudiciară. Urmează să depunem planul de reorganizare a societății care va urma cerințele legale și care va fi supus aprobării Adunării creditorilor”, ne-a declarat avocatul Cuzino la ieșirea din sala de judecată.

De ce luptă avocatul Rafo pentru reorganizare?

Bătălia declarațiilor în privința statutului pe care îl are rafinăria oneșteană în momentul de față are o miză foarte importantă. Asta, pentru că procedura reorganizării judiciare o exclude pe cea a falimentului. Dacă se recurge la reorganizare judiciară, activitatea Rafo va continua nestingherită sub supravegherea unui administrator judiciar, pe baza unui plan de reorganizare. Acesta va prevedea plata datoriilor tuturor datoriilor în decurs de trei ani. În schimb, procedura falimentului presupune închiderea și, în final, lichidarea efectivă a rafinăriei oneștene. Numai că astăzi, judecătorii s-au ferit să dea un răspuns clar celor două părți și au lăsat la aprecierea creditorilor să decidă dacă vor reorganizare sau faliment. Potrivit deciziei judecătorilor, aceștia pot protesta cu privire la decizia de ieri pînă pe 19 mai, urmînd ca eventualele cereri să fie soluționate pe 26 mai.

Prima Adunare a creditorilor, care vor fi notificați de administratorul judiciar, va avea loc pe 23 iunie. Atunci, aceștia vor decide dacă îl vor menține pe post pe actualul administrator judiciar desemnat de judecători și vor decide și cu privire la retribuția sa, stabilită tot ieri de judecători la 1.500 de euro lunar. Avocatul Cuzino a cerut insistent în instanță ca judecătorul sindic să țină cont de faptul că „debitorul trebuie să dețină controlul deplin al activității pe care o desfășoară și că de acest lucru este imperios necesar să se țină cont atunci cînd se vor desemna atribuțiile administratorului judiciar”. Judecătorii au decis ca administratorul judiciar „să supravegheze operațiunile de gestionare a patrimoniului și activității debitoarei”, lucru de care avocatul bucureștean s-a declarat oarecum mulțumit. El nu s-a decis încă dacă va face sau nu recurs împotriva deciziei de ieri, dar are încă 15 zile la dispoziție pentru aceasta. El a mai spus că lucrurile vor rămîne neschimbate în ce privește actuala conducere a Rafo. „Numirea unui administrator judicar la Rafo nu va diminua în nici un fel atribuțiile pe care le are societatea V&V, care administrează în acest moment Rafo Onești. Paul Ivașcu își va continua activitatea ca și pînă acum”, a afirmat Teodor Cuzino.

Toți s-au bulucit să ceară reorganizarea Rafo

Cea care a cerut Tribunalului Bacău deschiderea procedurii de reorganizare judiciară și faliment la Rafo Onești a fost Direcția de Finanțe Bacău, care a făcut solicitarea pe 13 martie. Decizia finanțiștilor a fost luată la numai cîteva luni după ce SNP Petrom a solicitat și a obținut falimentul celei de-a doua rafinării care i-a aparținut lui Corneliu Iacobov, Rafinăria Dărmănești. Cererea are drept justificare datoria de peste 7.200 de miliarde de lei la bugetul statului a Rafo. Aproape concomitent cu cererea depusă de DGFP, Teodor Cuzino, avocatul firmei Rafo și al lui Balkan Petroleum, a depus două cereri de reorganizare judiciară din partea celor două societăți pe care le reprezintă. „Una din partea acționarului majoritar, societatea Balkan Petroleum, și cealalată chiar din partea lui Rafo. Ambele societăți au susținut ca prin aprobarea acestor solicitări să i se dea posibilitatea rafinăriei să-și continue activitatea pentru a putea să-și majoreze capitalul social, să-și eficientizeze activitatea și să-și achite datoriile, în primul rînd către stat, dar și către ceilalți parteneri de afaceri. Am depus în sprijinul acestor cereri toate documentele necesare în care am reliefat posibilitățile reale și concrete de realizare a acestor obiective”, ne-a declarat Cuzino. (Mirela ROMANEȚ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.