Știrile Zilei
19:46 [Top Story] — Cășuneanu a dat în judecată Primăria și Consiliul Local Bacău și cere anularea PUZ-ului pentru Stadionul Municipal • 18:43 [Top Story] — FOTO! Podul de la Ciobănuș: drumul tehnologic, gata la finalul săptămânii. Benea acuză CJ Bacău pentru două săptămâni de întârzieri • 18:04 [Top Story] — Nereguli grave în programul „Masă sănătoasă” din Bacău: 6 firme, cu activitatea suspendată. Amenzi de 230.000 de lei • 15:31 [Actualitate] — Circulația pe Aleea Parcului se închide parțial timp de 45 de zile, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare • 12:56 [Expert] — Cum să protejăm mediul la noi acasă? Află câteva sfaturi practice și reguli simple de la SOMA Bacău • 07:27 [Top Story] — Adrian Gavriliu câștigă definitiv procesul cu primarul Viziteu. Trebuie reintegrat la conducerea CSM Bacău și primește salariile din urmă • 06:56 [Top Story] — DAN AIR explică de ce a cerut insolvența: Creditorii amenință să blocheze zborurile. Compania vrea să evite un nou caz BLUE AIR • 19:46 [Top Story] — Cășuneanu a dat în judecată Primăria și Consiliul Local Bacău și cere anularea PUZ-ului pentru Stadionul Municipal • 18:43 [Top Story] — FOTO! Podul de la Ciobănuș: drumul tehnologic, gata la finalul săptămânii. Benea acuză CJ Bacău pentru două săptămâni de întârzieri • 18:04 [Top Story] — Nereguli grave în programul „Masă sănătoasă” din Bacău: 6 firme, cu activitatea suspendată. Amenzi de 230.000 de lei • 15:31 [Actualitate] — Circulația pe Aleea Parcului se închide parțial timp de 45 de zile, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare • 12:56 [Expert] — Cum să protejăm mediul la noi acasă? Află câteva sfaturi practice și reguli simple de la SOMA Bacău • 07:27 [Top Story] — Adrian Gavriliu câștigă definitiv procesul cu primarul Viziteu. Trebuie reintegrat la conducerea CSM Bacău și primește salariile din urmă • 06:56 [Top Story] — DAN AIR explică de ce a cerut insolvența: Creditorii amenință să blocheze zborurile. Compania vrea să evite un nou caz BLUE AIR

Fiscul scurtează drumul către faliment

Redacția Ziarul de Bacău

Amenzi colosale pentru comercianții fără case de marcat

• pentru nerespectarea legislației privind casele de marcat, comercianții și prestatorii de servicii pot fi amendați chiar cu 1,6 miliarde de lei • Piața Centrală, focar de evaziune fiscală • maximul amenzilor a crescut de 16 ori • în plus, firmele pot fi obligate să tragă obloanele timp de trei luni • finanțiștii recunosc faptul că asemenea măsuri pot falimenta o firmă

Patronii care nu și-au dotat încă fiecare punct de lucru cu case de marcat trebuie să se grăbească să o facă, în caz că nu vor să ajungă în pragul falimentului. Asta, pentru că amenzile pentru nerespectarea legislației privind casele de marcat au urcat de la un maxim de 400 de milioane pînă la un maxim de 1,6 miliarde de lei. Noile amenzi au fost prezentate ieri într-o conferință de presă comună Finanțe-Garda Financiară, susținută de Zoana Sîrghie, director executiv adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Bacău, Pavel Albu, comisar-șef al Comisariatului Regional al Gărzii Financiare, și Maricel Radu, purtător de cuvînt al DGFP. „Dorim creșterea de conformare voluntară în ceea ce privește obligațiile fiscale. Noi dorim să prevenim amenzile”, a afirmat Zoana Sîrghie. „Noile măsuri sînt draconice. Amenzile sînt foarte mari și severe. Consider noua lege ca fiind cea mai aspră după fosta ordonanță privind accizele”, a opinat Pavel Albu. Finanțistul Maricel Radu a precizat că actele normative care reglementează problema în discuție sînt Ordonanța de Urgență 28/1999, aprobată prin Legea 64/2002 privind obligațiile agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Legea 64/2002 a fost modificată recent prin Legea 116/2004, proaspăt intrată în vigoare. Pentru deficiențe în aplicarea legislației specifice caselor de marcat, minimul amenzilor a crescut de la 10 la 20 de milioane de lei, iar maximul, de la 100 de milioane de lei, la 1,6 miliarde de lei. Maricel Radu a detaliat că neafișarea la loc vizibil a anunțului de atenționare a clienților se sancționează cu amendă de la 20 la 40 de milioane de lei. Pentru nepredarea raportului memoriei fiscale la Finanțe pînă pe 25 a lunii următoare celei de raportare, amenda este de 20-40 de milioane de lei. Nepredarea bonului către client este sancționată cu amendă de 8-40 de milioane de lei. Firmele au de plătit amenzi de 80-400 de milioane de lei dacă nu utilizează aparatele de marcat fiscale. O prevedere importantă în acest domeniu este că, dacă o firmă este vinovată de neutilizarea caselor de marcat, inspectorii pot cere tragerea obloanelor firmei timp de 3 luni. Posibilitatea închiderii firmelor este o noutate absolută, a informat Radu. De asemenea, cele mai grele amenzi, de 400 de milioane de lei pînă la 1,6 miliarde de lei, se acordă în cazul cînd agentul economic nu predă fiscului spre arhivare memoria fiscală. „Această memorie trebuie predată numai la DGFP, și nu la administrațiile financiare”, a informat purtătorul de cuvînt.

Amenzile au curs și pînă acum

Obligativitatea dotării cu case de marcat nu este nouă, iar detailiștii, ca și prestatorii de servicii, au aflat-o de mai bine de cinci ani. „În 85 la sută din cazuri, cei găsiți în neregulă au plătit cu seninătate. Luna următoare, cînd am repetat controlul, am găsit aceleași nereguli”, dezvăluie comisarul-șef Pavel Albu din experiența Gărzii. El crede că legislația specifică este încălcată cu bună-știință, nu din necunoașterea obligațiilor. Mai sînt însă și cazuri de forță majoră, cînd instalarea caselor de marcat este îngreunată de condițiile de lucru. Albu dezvăluie astfel, că, de exemplu, Piața Centrală este un adevărat focar de evaziune fiscală, deoarece la standurile de lîngă clădirea principală nu există branșament la rețeaua de curent electric. „În Piață, tot i-am lăsat, în ideea că se va face alimentarea cu curent. În cel mult două luni, vă invit să-i vedeți că vor avea case de marcat”, a avertizat comisarul-șef.

Zoana Sîrghie a informat că, pînă acum, doar puțin peste 5.600 de agenți economici s-au dotat cu case de marcat, adică mai puțin de jumătate din numărul total al celor care sînt obligați să își ia case fiscale. „Patronii ar trebui să fie foarte atenți cu respectarea acestei obligații. Unii ar putea chiar falimenta. O asemenea amendă e foarte greu de dus în spate”, a opinat directorul executiv adjunct al DGFP.

În ultimele 14 luni, comisarii Gărzii financiare au dat 620 amenzi pentru nerespectarea legisslației privind casele de marcat, iar totalul acestora este de aproape 4 miliarde de lei. La rîndul lor, inspectorii DGFP au făcut, în lunile martie-aprilie, 105 verificări și au dat 60 de amenzi, cu un total de peste 440 de milioane de lei.

Maricel Radu a spus că nefolosirea sau nedotarea cu case de marcat poate ajuta la evaziunea fiscală prin subevaluarea veniturilor unui agent economic. (Florin POPESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.