Ionel Teodoreanu (1897 – 1954) este un romancier şi avocat român interbelic, cunoscut mai ales pentru scrierile sale evocatoare ale copilăriei şi adolescenţei.
S-a născut în Iaşi la 6 ianuarie 1897, în casa părinţilor săi de pe strada Ştefan cel Mare. Este cel de-al doilea fiu al avocatului Osvald Teodoreanu şi al Sofiei Musicescu Teodoreanu, profesoară de pian la conservator. Bunicii sunt, dinspre tată, Alexandru Teodoreanu (magistrat) şi Elencu Teodoreanu, iar dinspre mamă, Gavriil Musicescu (director al conservatorului şi conducătorul corului mitropoliei) şi Ştefania Musicescu.
I-a avut ca fraţi pe Alexandru O. Teodoreanu (Păstorel) şi Laurenţiu Teodoreanu (Puiu), fratele mai mic, mort pe frontul francez în 1918. Primii doi ani de şcoală primară (1904-1906) îi urmează la şcoala primară germană Pitar-Moş din Bucureşti, după care revine la Iaşi. Între 1908 şi 1912 este elev al Liceului Internat din Iaşi (astăzi Colegiul Naţional Costache Negruzzi). Clasele superioare a V-a şi a VI-a de liceu le continuă la Liceul Internat, după care se transferă la Liceul Naţional (astăzi Colegiul Naţional), urmând clasele a VII-a şi a VIII-a, secţia modernă, pe care le absolvă în 1916. Spre sfârşitul anului 1918, tânărul Ionel Teodoreanu o întâlneşte pe viitoarea sa soţie, Maria Ştefana Lupaşcu, Lily.
Ionel Teodoreanu a murit la 3 februarie 1954, la vârsta de 57 de ani, în Bucureşti. Debutează în revista Însemnări literare în 1919 cu „Jucării pentru Lily”. Debutul editorial l-a avut cu volumul de nuvele „Uliţa copilăriei” (1923). Este legat, ca şi fratele sau Păstorel Teodoreanu, eminent epigramist, de grupul Viaţa Românească, tutelat de Garabet Ibrăileanu.
Lasă un răspuns