• la întîlnirea cu autoritățile și reprezentanții ONG-urilor, țiganii români și străini eu demonstrat că au și ei un cuvînt greu de spus • autoritățile locale n-au binevoit să participe la partida de fotbal dintre cele două echipe multinaționale
O delegație de rromi din Franța a vizitat județul nostru la sfîrșitul săptămînii trecute. Țiganii au vrut să cunoscă problemele tinerilor din județ, să explice ce fac ei în acest domeniu în țara lor și să vadă cum pot acționa împreună pentru ca tinerii să aibă o soartă mai bună. Discuțiile s-au desfășurat pe larg sîmbătă, în sala mare a Consiliului Județean, în prezența autorităților locale, a membrilor anumitor fundații și a invitaților francezi.
Pînă ca rromii să ajungă la întîlnire, cei prezenți l-au ascultat pe Mario Ruse, secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului (MTS), care a sosit însoțit de prefectul Radu Cătălin Mardare, Doina Melinte, directorul Direcției Județene de Tineret și Sport, Dragoș Benea, viceprimarul municipiului Bacău și Elena Baran, consiliera prefectului. Ruse le-a explicat celor prezenți că prin Banca Mondială vor fi atrase fonduri pentru finanțarea unor programe adresate grupurilor defavorizate. El a explicat că în această categorie pot intra grupuri de tineri în formare, de la orașe și sate, fără criterii de selecție prea dure. Suma pusă în joc într-o primă etapă pentru proiecte este de 1,4 milioane de dolari, și ea ar putea să scadă sau să crească în funcție de posibilitatea de absorbție a acestor bani în totaă țara. „Trebuie să dovedim că în zona comunitară există grupuri apte să folosească acești bani pe diverse proiecte. Depinde de noi dacă vom primi bani mai mulți în viitor sau nu”, a spus secretarul de stat. Singura condiție, a spus Ruse, ar fi că, dacă la nivelul unei localități, pe lîngă administrațiile locale există deja servicii structurate pe un profil de activitate, fundație nu poate veni cu un proiect pe aceeași temă. Plaja de programe este însă diversă, așa că fiecare idee bine prezentată poate obține fonduri. Fundațiile pot veni cu programe pentru persoanele cu handicap, dar și pentru tinerii care nu sînt nici bolnavi, nu o duc nici foarte rău, însă asupra cărora planează diverși factori de risc. La fel și pentru tinerii de la țară, care nu au acces la foarte multe informații, cum se întîmplă la orașe. Mario Ruse a precizat că un proiect poate primi 20.000 de dolari, iar notarea dosarelor se face de la unu la zece. Un proiect care a primit nota șase va fi acceptat, numai cu condiția ca cel care l-a propus să pună în practică micile sugestii date de finanțator.
Cînd Mario Ruse explica de zor ce și cum trebuie făcut, în sala de ședințe a intrat și delegația de rromi români și francezi. Pentru că celelalte locuri din sală erau ocupate, țiganii s-au așezat la prezidiu. Cînd le-a venit rîndul să vorbească, rromii s-au scuzat de întîrziere și au început să se prezinte. Au făcut-o într-o manieră „șucar”, care a stîrnit de multe ori amuzamentul celor prezenți.
Primul francez care a luat cuvîntul a ținut să precizeze că în Franța sînt 200.000 de rromi sedentari, alte 200.000 semisedentari și alții nomazi. Conștient că ar putea vorbi pînă a doua zi dimineață despre confrații lui, invitatul a făcut referire la mediul de fotbal pe care echipa formată din țigani francezi l-a susținut la Moinești cu etnicii rromi de la noi. „Dacă pe un teren foarte rău am făcut meci nul, vă dați seama că pe unul ca lumea cîștigam. Mai ales dacă și arbitrul ar fi fost neutru”, a spus francezul, remarcă care a stîrnit rîsul celor prezenți. Foarte carismatic, țiganul a ținut să precizeze că mulți rromi din țara „Cocoșului galic” au o cultură bogată, vorbesc foarte multe limbi străine, lucru care le va permite, probabil, să învețe și românește destul de repede. Apoi a luat cuvîntul Sorin Hurdubae, un țigan plecat din România, care s-a stabilit în Franța și reprezintă Asociația E.S.T. Hurdubae a vorbit și el despre programele derulate de fundațiile pe probleme de etnii pentru tinerii cu idei, dar fără bani. El nu s-a ferit să spună că în Franța, la această oră, este destul de greu să adune fonduri pentru diverse programe destinate României. „Cînd vine vorba de bani, francezii ne trimit la Bruxelles, iar cei de acolo nu înțeleg pentru ce cerem fonduri, atîta vreme cît banii trimiși în România se întorc înapoi”, a spus Sorin Hurdubae. Și el a ținut să amintească despre lucrurile remarcabile pe care le-au făcut țiganii din Franța pentru tineri.
La un moment dat, prefectul Mardare și Dragoș Benea și-au cerut permisiunea să se retragă și i-au lăsat pe francezi să discute cu reprezentanții ONG-urilor. „Dar am vrea să vedeți de ce sîntem în stare”, a intervenit Hurdubae, care i-a invitat la un meci de fotbal pe stadionul Letea, între echipele multinaționale din România și Franța, urmate de un concert de muzică țigănească. Cei doi n-au spus nici că vor veni, nici că nu. S-au ridicat și au părăsit sala.
Partida de fotbal a avut loc, dar în absența autorităților locale, care nu s-au ostenit să dea curs invitației. De altfel, viceprimarul Benea a anunțat, ulterior, că nu va putea veni la meci. De această dată, echipa română a cîștigat partida cu 7-3, după un joc pe cinste. (Eduard ADAM)
Lasă un răspuns