Creator de școală în muzeografia românească
Se împlinesc, în aceste zile, 70 de ani de la nașterea lui Iulian Antonescu, personalitate remarcabilă a culturii românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Născut la Piatra Neamț, în 26 iulie 1932, după studii liceale și universitare care l-au înscris în memoria contemporanilor ca un elev și student de excepție, dovadă fiind „Diploma de merit” obținută la terminarea Facultății de Istorie de la Universitatea din București, Iulian Antonescu și-a împletit o marte parte din viață, poate cea mai frumoasă parte după cum ne mărturisea într-o împrejurare, cu destinele culturii din Moldova Centrală. Devenit primul director al Muzeului Regional Bacău, s-a dovedit a fi un spirit novator, un animator de bună calitate al vieții culturale, științifice și universitare din fosta regiune Bacău.
La Bacău a pus bazele Muzeului Regional, din care s-au desprins apoi actualele muzee de Istorie, de Artă și Etnografie și cel de Științe ale Naturii. La Bacău a organizat două Case Memoriale, Casa „George Bacovia” și Casa „Nicu Enea”. În actualele județe Bacău, Neamț și o parte din Vrancea a organizat, cu sprijinul unor colaboratori pe care i-a format, o rețea de 15 muzee, case memoriale și puncte muzeistice. Și după 1971, cînd a intrat în „furnicarul de la București”, devenind, în primul rînd pe criterii profesionale și nu politice, cum era la modă în epocă, director al Direcției Muzee din Consiliul Culturii, a continuat să sprijine rețeaua muzeistică ctitorită, în mare parte de el, în zona Centrală a Moldovei; după cum a sprijinit direct și activ reorganiozarea științifică a multor mari muzee din țară, dovedindu-se a fi un excelent muzeograf. Marile muzee de la Alba iulia, Oradea, Iași, Constanța, Craiova, București, Buzău, Vaslui și multe altele, și, în general, muzeologia românească îi datorează mult lui Iulian Antonescu. Între altele, a insistat pentru a fi puse în valoare, prin expozițiile muzeale permanente sau temporare, documente autentice, în primul rînd materiale arheologice și documente originale din diverse epoci istorice. Era împotriva improvizațiilor, a „reconstituirilor” neștiințifice din expozițiile muzeale, care, din păcate, se mai întîlnesc în unele muzee.
Iulian Antonescu și-a asumat răspunderea și riscul de a prezenta în muzee harta întregului pămînt românesc, într-o vreme în care nume precum Basarabia, Herța și nordul Bucovinei nu erau scrise în tratate și manualele școlare, și nici nu erau pronunțate decît cu frică. Fără exagerare putem spune că a fost un creator de școală în muzeografia românească.
A fost un bun arheolog, a inițiat cercetări arheologice la Bacău – Curtea Domnească, Gabăra – Moldoveni, Călugăra și în alte locuri. A sprijinit formarea unor arheologi și a obținut în urma unor demersuri care l-au făcut proverbial, din care ar avea de învățat unii și azi, fondurile necesare săpăturilor arheologice. Toți cei care au făcut arheologie la Bacău în ultimii 40 de ani, deși unii se pare că au uitat, au fost sprijiniți dezinteresat de Iulian Antonescu. În egală măsură a sprijinit formarea unor specialiști și a unor colecții muzeale pentru secțiile de artă și științele naturii.
Iulian Antonescu s-a remarcat ca un distins universitar, cît a funcționat la facultatea de Istorie – Geografie din cadrul Institutului pedagogic Bacău. A fost unul dintre ultimii mari oratori din a doua jumătate a secolului al XX- lea. Cei care l-au ascultat, măcar o singură dată, vor fi de acord că numele lui Antonescu stă, cu îndreptățire, alături de marii corifei ai elocinței românești, din rîndul cărora amintim doar pe Take Ionescu, N. Iorga, V. Pîrvan și G. Călinescu.
După decembrie 1989 a fost marginalizat în Ministerul Culturii, culmea, chiar de oameni care au fost cîndva sprijiniți de el. Dezamăgit, tot mai întristat, s-a stins din viață la 24 ianuarie 1991, lăsînd în urmă amintirea unui mare iubitor și făuritor de cultură, de instituții cultural – științifice, de spiritualitatea românească autentică.
Fundația Cultural – Științifică „Iulian Antonescu”, care are personalitate juridică din 21 martie 2000, încearcă să-i valorifice opera și să-i perpetueze memoria. În acest context se înscriu și cele patru cărți publicate pînă acum, de sau despre Iulian Antonescu, publicarea unor articole în presa locală și centrală etc. Recent, în urma demersurilor făcute de Fundația „Iulian Antonescu”, Consiliul Local Bacău i-a acordat titlul de „Cetățean de onoare”, post mortem, iar în preajma muzeului județean care-i poartă numele o frumoasă alee se numește „Aleea Iulian Antonescu”.
Colocviul din 10 iulie a.c., pe lîngă prezentarea distinsului om de cultură, va prilejui și dezbaterea pe tema „Contribuția lui Iulian Antonescu la dezvoltarea arheologiei, istoriografiei și muzeologiei românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea”, cu participarea unor specialiști din București, Buzău, Piatra Neamț, Vaslui, Roman și din Bacău. (prof. dr. Ioan Mitrea – președinte executiv al Fundației „Iulian Antonescu”)
Lasă un răspuns