În opinia unor politologi și sociologi, una dintre problemele cele mai importante ale societății românești actuale este crearea clasei de mijloc, atît din punct de vedere economic, cît și educațional. Sigur că această clasă mijlocie este cheia succesului în realizarea tranziției în majoritatea societăților post-comuniste, dar poate că și cea mai serioasă lacună a politicii românești de după ’89, care a ignorat acest factor fundamental.
Așa cum aprecia unul dintre politologii noștri de marcă, „…în general, clasa mijlocie nu deține nici puterea politică, nici conducerea economiei. În schimb, ea dă tonul în cultură, dictează în materie de consum și constituie publicul principal al mass-mediei”.
Existența unei clase de mijloc sănătoase, atît în plan economic cît și în plan cultural, reprezintă semnul maturității unei societăți umane și, implicit, garanția dezvoltării sale. România nu va reuși să intre în Uniunea Europeană fără o clasă de mijloc bine consolidată, iar Europa nu ne va accepta pe deplin dacă nu vom demonstra că putem schimba substanțial tradițiile seculare ce au reliefat un sistem politic și o birocrație pur românească, care nu au suportat nicicînd antreprenorii onești ce s-au rupt de stat și își văd singuri de treabă, dar nici situațiile transparente.
Conform unor evaluări de dată recentă, clasa de mijloc din România este estimată la 8 la sută din totalul claselor sociale din țara noastră și este formată din persoane cu vîrste cuprinse între 35 și 55 de ani, cu studii medii și superioare, patroni sau cadre superioare (manageri, profesii liberale); au un nivel mai ridicat de bunăstare (cu venituri declarate de peste 12.000 de euro anual, două locuințe, terenuri agricole, mașină); sînt cu preponderență din mediul urban și au un capital relațional mult peste medie. Aceștia au orientări mai mult liberale, votînd într-o mai mare măsură cu opoziția actuală și mai mică cu puterea, avînd o competență politică mai mare pentru că sînt mai toleranți și mai puțin tradiționali.
Din păcate, în România clasa de mijloc – care trebuia să fie motorul de dezvoltare a economiei -, a fost deseori sancționată fiscal, iar replica guvernanților atunci cînd este vorba de întreprinderile mici și mijlocii este supercunoscută: „Nu avem bani, bugetul este unul de austeritate”.
Încercările de a închega o clasă de mijloc cu un rol stabilizator nu numai pe plan social, ci și pe cel politic, de către Asociația Oamenilor de Afaceri din România, s-au materializat prin înființarea, de către aceasta, a Comitetului de Sprijin al Clasei de Mijloc din România. Acest comitet reunește personalități reprezentative din lumea afacerilor, politică, știință și educație, cultură, mass-media, științe umanistice și juridice etc, care consideră că dezvoltarea clasei de mijloc reprezintă o condiție esențială pentru construirea unei societăți sănătoase în România. Prin ea pot fi găsite formele de stimulare a cererii de consum ca factor de creștere economică, se poate contribui esențialmente la consolidarea valorilor democratice și a stabilității sociale.
Sigur că această clasă de mijloc este un element indispensabil al societății noastre de după ’89, mai ales că economia de piață nu poate prinde viață și nici funcționa numai cu muncitori, țărani și oameni foarte bogați. Ea are nevoie de comercianți și intermediari, antreprenori și patroni, agenți comerciali și bancheri, contabili și manageri, vînzători și afaceriști, specialiști și liber-profesioniști, exportatori și importatori. De aceea formarea unei cît mai lărgite clase mijlocii este de cea mai mare urgență. Cum la noi capitalismul se manifestă în forma sa sălbatică, tot așa se poate vorbi și de o clasă de mijloc sălbatică, din care s-a desprins o clasă a capitaliștilor și care, pornind de la faptul că în societatea comunistă acumularea de capital privat nu era permisă și posibilă, s-a format ulterior, în mod necesar, pe socoteala statului, ciupind din proprietatea de stat și însușindu-și prin privatizare utilajele și producția ei. Bineînțeles că în primele rînduri ale acestui raport pe scară largă s-au aflat foștii birocrați de partid și de stat aflați în poziții strategice și care le-au permis să opereze în mare viteză și cu cea mai mare eficiență.
După mai mult de patru decenii de demonizare a societății capitaliste, crearea și dezvoltarea clasei de mijloc se face oarecum greoi și pentru faptul că schimbarea de mentalitate și de valori se efectuează încet și cu o oarecare rezistență, cu atît mai mult cu cît imaginea omului de afaceri, ca figură emblematică a noii societăți omenești, este mult știrbită aproape zilnic de senzaționalele dezvăluiri ale actelor de necinste, loviturilor marilor escroci și găurilor tot mai mari în bugetul statului, care populează, de regulă, prima pagină a ziarelor. Și asta, în timp ce adevărații oameni de afaceri sau întreprinzători sînt hărțuiți încontinuu, descurajați sau ademeniți cu subvenții și scutiri, partenerul ideal pentru politicianul sau birocratul român constituindu-l în special patronul bogat, dar cu dosar gros la procuratură (sau pe la alte servicii „speciale”) și care poate fi astfel utilizat ca o inepuizabilă sursă de fonduri subterane, cum ar fi de exemplu finanțarea campaniilor electorale.
Este foarte dificil să vorbești despre o clasă de mijloc – aproape inexistentă, atîta timp cît avem o administrație publică slabă, politici deficitare, justiția nereformată, economia de piață nefuncțională și o luptă anticorupție poticnită, toate acestea fiind fețele aceleași sumbre realități: separarea întîrziată, foarte greoaie, între puterea politică și proprietatea privată. Cum bine spunea cineva: „România rămîne încă în bună măsură o societate tradițională, patrimonială, în care suveranul are implicit drept de proprietate asupra averii țării, pe care o folosește cum crede el de cuviință, inclusiv în scopuri personale”. Tocmai de aceea se face simțită în România, într-o prea mică măsură, prezența în politică și în structurile statului a tipului pe care americanii îl numesc „successful businessman”. De fapt, în Occident se consideră normal ca oamenii care s-au dovedit capabili să conducă mari întreprinderi industriale sau bancare să preia conducerea unor ministere, în special a celor economice și financiare, iar uneori chiar șefia guvernului. Iar ceea ce în România constituie o excepție, în Occident, în America este o regulă, pornită din aspirația către libertate a unei societați consolidate și în care clasa de mijloc și-a spus cuvîntul. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns