Peștele săptămînii

Roșioara, un pește lacom

Pentru că este destul de frig, și poate crapul prea leneș, succesul garantat în aceste zile este roșioara. Acest pește este unul apreciat în competițiile de pescuit staționar pentru că se aruncă hotărît la momeala din cîrlig, semnele transmise prin plută fiind ușor de observat. Deseori este confundată cu babușca, deși după ce depășește dimensiunea de 15 centimetri, se îmbracă în culori deosebite, astfel că și cea mai colorată babușcă rămîne de un argintiu mat pe lîngă roșioară. Deseori confuzia este cauzată de ochii roșii ai babuștii, dar este important să reținem că roșioara are aripioarele roșii și ochii galbeni. Spatele peștelui este verzui-auriu, uneori chiar maroniu, corpul de culoare bronz-aurie și aripioare de de roșu intens. Diferența cea mai evidentă față de babușcă o dă poziția gurii, ridicată, datorită faptului că buza de jos este mai lungă. Roșioara crește încet, după primul an ajungînd la 5-7 centimetri, în al doilea an 9-10 centimetri, atingînd 15-20 de cm doar după cinci ani. În condiții optime de hrană, după zece ani, poate ajunge la 30-40 de centimetri.

Roșioara trăiește în primul rînd în apele stătătoare sau în rîuri lente, căutînd locurile cu apă mai caldă. Locurile preferate sînt gropile din apropierea malului, cu cîte un copac căzut în apă, locurile unde se poate strecura printre crengile subțiri ale unei tufe, sau ascunzișurile vegetației. Este un pește vegetarian, consumă vegetație și plante de care alți pești nici măcar nu se ating, dar totuși nu putem numi roșioara un vegetarian adevărat, deoarece treptat instinctul de răpitor devine tot mai dezvoltat, exemplarele mari aruncîndu-se după insecte și chiar după peștișori, oferind deseori partide de neuitat pescarilor echipați cu lingurițe rotative mici. Roșioarele trăiesc în cîrduri mari, exemplarele mari separîndu-se de cîrduri în maximum 10-20 de exemplare. Pe vreme mohorîtă, răcoroasă, se retrag pînă în apropierea fundului, găsindu-și ascunziș prin vegetația de la adîncimi de 2-3 metri. Pe vreme însorită, chiar și exemplarele mari urcă la suprafață, căutînd hrana prin culoarele de vegetație.