PUNCTUL PE „I” Președintele Lupu și primarul Oaie

În cei 12 ani, cît s-a aflat în fotoliul de președinte al Consiliului Județean Bacău, expreședintele N.Lupu a avut suișuri și coborîșuri în activitate, fie datorită unor probleme personale, fie datorită unor conjuncturi care l-au constrîns la luarea unor decizii pe care în mod normal poate nu le-ar fi luat.

La începutul activității, ca tot novicele, a fost un personaj model; simpatic, jovial, atent și perspicace.

Învechirea în funcție și intrarea în tot felul de artificii i-a înăsprit activitatea, nu i-a mai văzut pe cei din jur și a început goana după avere. Condițiile îi deveniseră propice pentru că și „sus” se îmbogățeau pe capete. Mai avea și exemplul rău al celor din Capitală, care îi condiționau trimiterea unor sume de bani „cu dedicație”, licitațiile trebuind musai să fie cîștigate de „pretinii” de aici ai celor de acolo. Chestie de bani publici ce se scurgeau de la Guvern și trebuiau să ajungă unde trebuia. Umblînd cu miere nu se poate să nu-ți lingi degetele și uite așa a luat-o și prezidentul pe lîngă potecă.

Văzînd „pretinii” locali că nu mai ascultă la comandă s-au hotărît să-l sară de pe listele pentru alegerea consilierilor județeni.

Nu-i vorbă că și partidul i-a dat un ghiont pentru că și dumnealui a trădat într-o perioadă trecînd la ApR.

Și cum Bacăul era blagoslovit de cei de sus cu sume frumușele, au început să roiască „doritorii de lucrări”. Bineînțeles că printre ei se aflau și rude, sau apropiați ai Lupului, că doar sîngele apă nu se face! Presa locală a simțit ce și cum…

Hazlie întîmplarea cu un primar dintr-o comună de la răsărit de Siret, care avea și el „un artificiu” cu o licitație și s-a nimerit ca d-l prezident să aibă un interes acolo. Acu’, s-au găsit bățoși amîndoi, din interese mari. S-a ajuns la contre telefonice de mai mare dragul, care ar fi meritat înregistrate pentru „Cascadorii rîsului”.

La un momentdat a avut loc următorul dialog:

– Ascultă, domnule, nu uita că vorbești cu președintele județului!

– Și dumneata ține cont că sînt primarul comunei…

– Să-ți fie rușine, sînt profesor universitar, sînt președintele Lupu!

– Și ce, domnule, crezi că vorbești cu primarul Oaie?

Se zice că ar fi urmat înjurături de o parte și de alta.

Primarul a dat fuguța la mai-marii partidului să le spună ce și cum, să nu cumva să-l șteargă de pe liste. A fost îmbărbătat să tragă cu toate armele din dotare pentru că soarta Lupului era deja pecetluită.

Certurile dintre naș și fin au apărut mai tîrziu din cauza „echipei duioase” a președintelui, care îl scotea din sărite pe naș.

Una peste alta, potrivit proverbului „tot nașul are naș”, s-a adeverit și de această dată, dar nu din cauza neînțelegerilor celor doi, ci din cauze mult mai sensibile, pe care nu le-au priceput nici unul, nici altul, uzînd de procedeul sătesc de a-și spăla rufele în public.

Ideea de trecere a Lupului la PUR este mai veche, așa că nu se pune în discuție trădarea nașului.

Ce să-i faci, caută și omul un loc’șor prin cel Parlament și la urma- urmei nu contează cine te propulsează, în Bacău a cam îmbîrligat-o cu d-l Paraschivescu, fost rector, care l-a făcut totuși profesor universitar și care la susținerea doctoratului la Universitatea Dunărea de Jos mult l-a mai ajutat. Dar, vorba aia porcoasă: „facerea de bine…!”. Simptomatic, totuși, că Lupul Pîrjolului, atunci cînd are puțină presiune la bord cîntă sau cere să i se cînte „Ciobănaș cu trei sute de oi”. O fi fost lup în altă viață, sau are nostalgii din copilărie, cînd păștea oile în marginea satului Hemeiuși? (Ioan TUNARU)