BOX: Pugilistul băcăuan Bogdan Dobrescu (SCM, antrenor Relu Auraș) a pășit cu dreptul la cea de a 33-a ediție a Centurii de Aur, concurs internațional care a adunat în acest an sportivi din 13 țări din Europa, America și Asia. Component al lotului național de box al României, rezervă pentru Jocurile Olimpice de la Atena, Dobrescu nu a avut nici un fel de problemă în meciul cu Constantin Lupșoiu (Minerul Mătăsari), pe care la învins categoric la puncte, în meciul de la categoria 51 kg. Cu această ocazie, Bogdan și-a asigurat medalie la Centura de Aur întrucît s-a calificat în semifinalele turneului care se desfășoară zilele acestea în București.
Celălalt băcăuan prezent la Centura de Aur, Constantin Bejenaru, a boxat ieri în gala a doua pentru calificarea în penultima fază a competiției, meciul avînd loc după închiderea ediției. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns