Astăzi va avea loc evaluarea celor aproape 231 de candidați care s-au înscris în cursa pentru un post de suplinitor necalificat în învățămîntul băcăuan. Concursul va începe la ora 9,00, la Școala „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău, cu proba scrisă a obiectului de specialitate, cea de-a doua probă fiind programată după-amiază. „Nu putem preciza cu exactitate data la care va începe interviul, pentru că trebuie corectate întîi tezele candidaților, cei care nu au peste cinci la scris neavînd voie să intre la interviu. Probabil că în jurul orelor 15-16 concurenții vor intra la interviu”, ne-a declarat Constantin Năstac, inspector de personal la Inspectoratul Școlar Județean Bacău. Din categoria suplinitorilor necalificați fac parte absolvenții de facultate fără examen de licență și cei cu licență care predau în altă specialitate, studenții în curs de calificare și absolvenții de liceu cu diplomă de bacaualureat. La fel ca și aspiranții la un post de titular, suplinitorii necalificați vor trebui să parcurgă aceeași materie cu participanții la Concursul Național Unic, atît proba scrisă de trei ore, cît și interviul, urmînd să fie concepute de inspectorii școlari de specialitate și metodiștii din Bacău pe baza tematicii de specialitate elaborată de Ministerul Educației și Cercetării. Metodologia de desfășurare a mișcării personalului didactic prevede că repartizarea suplinitorilor necalificați se va face în ultima etapă, după ce vor fi repartizați suplinitori calificați în specialitatea postului pentru care optează. Ierarhizarea se va face în ordinea descrescătoare a mediilor, în cazul în care are notă mai mare, un candidat cu liceul putînd prinde un loc mai bun decît absolvenții de facultate. Nivelul studiilor va conta doar în caz de egalitate la note, prioritate avînd candidații care au terminat facultatea. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns