EDITORIAL Un bolșevic expirat

Vera TEOFIL

Victoria dezastruoasă a PSD în recentele alegeri locale a evidențiat, dacă mai era nevoie, anacronismul omului politic Ion Iliescu. Cînd spunem „victorie”, avem în vedere faptul că numai o victorie a PSD putea aduce în fruntea majorității județelor oamenii partidului-stat aflat în putrefacție. De exemplu, la Bacău, fostul viceprimar Benea, adică omul de casă al fostului primar Sechelariu, a fost avansat președinte al Consiliului județean. Lăsăm la o parte faptul că pe această victorie și-au pus semnătura consilierii PRM-ului, ajunși amîndoi vicepreședinții lui Benea. S-ar zice că peremiștii combat acum corupția din interior, după ce s-au săturat să-și arate mușchii pe marginea terenului. Una dintre lozincile lor de campanie – de altfel mincinoasă – a fost că PRM-ul nu s-a aflat niciodată la guvernare. Totuși, între 1992 și 1996 a avut reprezentanți în guvern, chiar dacă numai la nivelul miniștrilor secretari de stat. Acum PRM-ul are oameni și în fruntea administrației locale. Așteptăm cu interes să vedem cum vor combate modestul poet Victor Mitocaru și jurista Angela Bogea corupția președintelui lor, de profesie (probabil) ziarist, care a agonisit în patru ani cîți alții nu agonisesc într-o viață.

Că victoria PSD-ului e dezastruoasă, se vede de la mai multe poște. Mai precis, de la televizor. Convulsiile interne din ultimele săptămîni n-au făcut decît să confirme lucruri despre care, pînă recent, se vorbea cu fereală. Adrian Năstase s-a dovedit încă o dată indecis și slab de înger. Ba demisionează, ba nu demisionează. Ba restructurează partidul, ba nu-l mai restructurează. Și, ca un făcut, de fiecare dată, apare la televizor, ca să-l vadă națiunea cît e de penibil. Singurul lucru care lipsește: nu mai spune celebrele lui glumițe. Tare amuzant ar mai fi! Pe măsură ce se apropie data la care ar trebui să-și anunțe candidatura la președinție, Năstase e tot mai încruntat și mai speriat. Fiindcă știe ce-l așteaptă. Iar piesa de rezervă a PSD-ului, Corneliu Vadim Tudor, e de asemenea în cădere liberă. Așa încît Ion Iliescu s-a văzut nevoit să intervină și, mai mult decît atît, să intre în prim plan.

Numai că Ion Iliescu e, la rîndul său, complet depășit de situație. El gîndește și acționează la fel ca în urmă cu paisprezece ani (cînd gîndea și acționa ca pe vremea lui Ceaușescu). Nu vrea sau nu poate să înțeleagă că în țara asta S-A ÎNTÎMPLAT CEVA. Ce anume s-a întîmplat? Cei care în 1990 aveau trei ani, acum au 18 și pot să voteze. Cei care aveau atunci 10 ani, acum au 25, și mulți dintre ei sunt căsătoriți. Iar cei care atunci aveau 25-30 de ani, acum au 40-45. Toți acești oameni au evoluat enorm. Unii au devenit, din copii, cetățeni cu drept de vot. Alții se confruntă cu problemele vieții de familie, cu lipsa unei locuințe, cu grija zilei de mîine, sau sunt preocupați de viitorul fără viitor al copiilor. Alții au ajuns la vîrsta cînd experiența de viață le permite să vadă mai bine lucrurile și nu se mai lasă manipulați de lozinci patriotarde gen „nu ne vindem țara” etc. Pe scurt: lumea merge înainte. În tot acest timp, numai Iliescu a stat pe loc. Și iată că, într-o bună zi, partidul pe care l-a ctitorit, a ajuns pe marginea prăpastiei. Cum și de ce a ajuns acolo e o altă poveste. Să zicem pe scurt cam așa: oamenii s-au săturat să fie prostiți. S-au săturat de cîrnații lui Sechelariu, așa cum altădată se săturaseră de salamul de soia al lui Ceaușescu. Dar mai ales, s-au săturat de o social-democrație mafiot-securistă, care nu ia de la bogați să dea săracilor, cum pretinde, ci ia de la cei care muncesc și dă celor care nu muncesc. În loc să cerceteze cauzele reale ale acestei situații, Iliescu a convocat mahării PSD-ului la Cotroceni, la o ședință de învățămînt politic. A criticat tovărășește și constructiv pe cei corupți. Ba chiar i-a arătat cu degetul pe cîțiva. A spus (a cîta oară!) că așa nu se mai poate etc. Povești pentru adormit copiii, pe care mai marii PSD-ului s-au prefăcut că le iau în serios. De fapt, îi doare exact în cot. Șefii pesediști stau azi pe grămezi de milioane de dolari. Cum i-au făcut – se cam știe. Cei mai mulți dintre ei sunt foști securiști sau nomenclaturiști, în orice caz, susținuți din umbră de cadre ale fostei Securități și avînd legături cu lumea interlopă. Sunt oameni care, cînd aud vorbindu-se de idealuri, de spirit comunitar, de echitate și solidaritate socială, încep să rîgîie. Printre ei, Ion Iliescu, ale cărui idealuri de tînăr bolșevic au rămas intacte, e un fel de gaga. Idealurile lui de tinerețe erau o lume mai bună și mai dreaptă, fără exploatatori și exploatați, în care oamenii muncii să aibă tot ce le trebuie, toți copiii să meargă la facultate, iar frăția dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare să asigure progresul neîntrerupt al societății. Ceaușescu a rezumat toate astea într-un vers de pomină: „Să urce națiunea spre comunism în zbor!” N-a fost să fie. Societatea în care trăim este taman inversul celei la care Iliescu a visat toată viața: pe de o parte bogăția opulentă și arogantă a cîtorva, care sfidează și legea și bunul simț, pe altă parte sărăcia cruntă și fără speranță a celor mulți.

Și este așa, între altele, datorită lui Iliescu însuși.