Candidații care au optat pentru una dintre secțiile Facultății de Științe și nu au fost admiși la nici una dintre formele de învătămînt propuse de facultate mai au o singură șansă să fie admiși. Pînă pe data de 5 august, ei trebuie să vină la secretariatul facultății pentru a depune o cerere, prin care își mențin opțiunea de a ocupa un loc cu taxă. Dacă candidații nu reușesc să facă această cerere vor fi considerați respinși. Tot respinși se pot considera și candidații care au fost admiși pe locurile cu taxă, dar nu au adus diploma și foaia matricolă în original și contravaloarea în lei a 50 de euro pînă la 5 august. Aceleași reguli se aplică și studenților care au intrat la „fără taxă”. De la secretariatul facultății am aflat că au șanse foarte mari cei care nu s-au regăsit pe liste să prindă un loc la una dintre opțiunile făcute. Dacă un student a optat pentru două secții, el va fi admis la prima opțiune pînă la completarea locurilor și apoi, în ordinea mediilor, va putea fi admis la cealaltă opțiune. Rezultatele finale vor fi afișate de facultate pe data de 6 august.
La „Litere”, ultima probă a fost cea mai grea
Ieri, la Facultatea de Litere a Universității Bacău s-a desfășurat ultima probă care contează la admiterea în facultate. Proba la Limba franceză le-a dat destulă bătaie de cap viitorilor profesori, fiind catalogată extrem de grea.
Viitorii filologi au luat note medii, în general sub șapte, sub satisfacția profesorilor. Marea majoritate a candidaților au ieșit din sală cu note sub șapte. Subiectele, spun profesorii, au fost de dificultate medie, dar se pare că elevii au avut o pregătire sub medie.
La Facultatea de Educație Fizică și Sport s-a dat ieri testul grilă la biologie. Testele au fost corectate noaptea trecută, iar rezultatele vor fi afișate în această dimineață. La această facultate, după ce s-au terminat înscriierile s-au modificat locurile disponibile și nici pînă astăzi nu se știe pe ce locuri concurează candidații. La secretariatul facultății nimeni nu știe cînd vor fi afișate listele cu locurile finale.
La inginerie, studenții care au intrat la facultățile din alte orașe au venit să-și retragă dosarele. Cei care vor să-și retragă dosrul și nu au făcut-o mai pot face acest lucru numai pînă joi, ora 15.00. După această dată, secretara intră în concediu de odihnă. (Alexandru COVACI)
Lasă un răspuns