Numeroși pensionari din județul Bacău se arată a fi foarte preocupați chiar și de cîțiva gologani pe care i-ar putea primi de la stat în plus față de pensie. Este mai ales cazul celor care au lucrat în anii ’50 la detașamentele de muncă ale armatei, și cărora legea le dă dreptul la o indemnizație adăugată pensiei de fiecare lună.
„Plata indemnizației pentru lucru la Direcția Generală a Serviciului Muncii depinde de perioada de prestare. Inițial, la apariția legii, în 2002, suma oferită era de 15.000 de lei per lună lucrată, iar din 2003 ea a crescut la 17.000. În principiu, pentru acea muncă, oamenii beneficiază de sume de la cîteva zeci de mii la 300.000 de lei pe lună” a explicat Daniela Adjudeanu, purtătorul de cuvînt al Casei de Pensii (CJP) din Bacău. Cu toate că e vorba de bani destul de puțini, bătrînii se îmbulzesc pentru a-i primi. „În fiecare lună primim, în medie, circa 120 de cereri noi și 150 de solicitări pentru recalcularea acestei indemnizații. Spre surpriza noastră, au fost și cazuri în care unii și-au făcut dosar chiar și pentru 30.000 de lei”, a mai precizat reprezentanta CJP.
De la introducerea reglementării, primesc acești bani un număr de 7730 de persoane din tot județul. (Alin LEANCĂ)
Lasă un răspuns