• peste 50 de oameni s-au adunat în fața primăriei din comună și au protestat că nu primesc venitul minim garantat • aceștia acuză administrația locală de neglijență și nesimțire
De aproape jumătate de an, de cînd au fost alegerile „cu cîntec” de la Bîrsănești, în comună părea să se fi instalat liniștea. Adică, fără bătăi, scandaluri și discuții aprinse între aleșii locali și săteni. Situația a explodat ieri, cînd peste 50 de oameni s-au răsculat împotriva conducerii primăriei. Oamenii îl acuză pe primarul Mihai Ilie că este neglijent și a uitat de promisiunile făcute în campania electorală din primăvara acestui an. Sătenii au luat cu asalt sediul administrației locale, cerîndu-i socoteală primarului Mihai Ilie. Legea 416, privind venitul minim garantat, prevede efectuarea a minim 72 de ore de muncă în folosul comunității pentru obținerea unei sume de bani. La Bîrsănești, oamenii s-au bulucit să-și depună dosarele, iar în scurt timp s-au adunat 114 cereri. Pînă în primăvara acestui, oamenii au fost plătiți pentru munca făcută. De atunci, însă, problemele se țin lanț. „Am venit la primărie pentru că primarul ne-a chemat să ne dea banii. Chiar am fost asigurați că vom primi banii, dacă vom vota Constituția. Am muncit pe la betoane de ne-am spetit și acum sîntem ținuți pe la uși. Nimeni nu ne bagă în seamă, cu toate că nu vrem decît dreptul nostru”, ne-a declarat Costică Ciubotaru, unul dintre cei purtați pe drumuri.
Primarul Ilie Mihai își recunoaște public neputința
Imediat ce lumea nemulțumită s-a adunat în fața primăriei, primarul Ilie Mihai a încercat să se discuple și a aruncat vina pe viceprimar și pe casieră. „Eu vreau să vă dau banii, însă viceprimarul Costică Petcu a fugit din primărie. Nici casiera nu vrea să întocmească statele de plată și nu am cum să rezolv această problemă”, le-a explicat primarul oamenilor revoltați.
Pentru o clipă, mulțimea revoltată n-a mai spus nimic. Oamenii au fost și mai surprinși cînd au auzit următoarele explicații ale lui Ilie Mihai. „Ce să fac fetelor, dacă vicele a fugit cu pontajul? Să-l leg de picior ca pe un animal? Am chemat în cabinetul meu casiera, însă soțul acesteia a sărit la bătaie. Conform legii, nu am ce să le fac”, a strigat primarul mulțimii.
Pînă la urmă, lumea a reînceput să trige la primar. Oamenii l-au acuzat că nu onorează munca cetățenilor, pe care n-ar trebui să-i inetereseze de neputința lui Ilie Mihai de a conduce comuna. „Sîntem la zi cu taxele și impozitele, ba, peste toate, ne opriți și cîte 50.000 de lei pentru iluminatul public, deși nu avem becuri la poartă. Nici dreptul nostru nu ni-l dați la timp. Nu vă gîndiți că sîntem săraci și mai avem și copii mici acasă?”, i-a strigat primarului Florentina Mindirici.
Pentru că vina căzuse în cîrca viceprimarului, săracii din Bîrsănești au pornit prin sat să-l caute. „Mergeți și căutați-l voi, că eu nu am nici o putere!”, striga primarul Mihai Ilie în urma lor. Însă viceprimarul nu a fost de găsit. L-am căutat și noi pe acesta pentru a ne lămuri asupra acestei probleme, însă Costică Petcu nu a fost de găsit pînă la închiderea ziarului. Primarul Ilie Mihai le-a promis oamenilor că vor primi venitul minim garantat cel mai tîrziu luni, 3 noiembrie. (Măriuca BOBOȘA, Tiberiu BĂȘTIC)
Lasă un răspuns