„Prostia n-are leac. O găsești pretutindeni”.
(Proverb românesc)
Nea Mitică este un om cunoscut, cu faimă de înțelept în mai toate locantele orașului. Bîntuie cîrciumile risipindu-și „înțelepciunea” oricui este dispus să-i ofere o votcă, o bere sau cîțiva mici la grătar, pentru care are o preferință vădită. În felul lui este un privilegiat, întrucît se numără printre muritorii care au scăpat de blestemul biblic de a-și cîștiga pîinea cu sudoarea frunții. Este achizitor de publicitate la un ziar central, dar nu cîștigă cine știe ce. În consecință, cerșește la niveluri superioare. Oricine se îndură să-i dea ceva, primește fără sclifoseli inutile. Pretinde, pe bună dreptate, că este în afară de ordinea socială și de toate constrîngerile ei. Nu-i legat de casă, de pămînt, de nici un om. Nu plătește impozit, cotizații, chete, reviste, ziare, nu dă bacșiș, nici nimeni nu-i cere. Salută pe cine vrea… E un om independent. Se situează în afara oricărei forme de organizare sau mișcare socială. Nu-l interesează nici ordinea în stat, nici forma de guvernămînt, nu-i nici de dreapta, nici de stînga. El totdeauna ia, niciodată nu dă. Dar, ca orice învins, pretinde revizuirea stării de fapt actuale.
Zilele trecute venea de la o audiență la primar. Stavarache ăsta e un șnapan. Nu vrea să-mi dea casă nici mort, mi-a spus. Păi, n-ai avut casă pînă la vîrsta asta?, l-am întrebat. Ba da, dar am dat-o la Caritas pe speranțe deșarte. Atunci Stavarache de unde să-ți dea casă? Are el mai multe? N-are, dar să-mi dea măcar parale, cum îmi dădea banditul de Sechelariu, morții mamei lui de secătură! Dacă îți dădea bani, de ce-l înjuri? Era un hoț, îmi dădea la audiențe numai un milion de lei, din miliardele furate de el. Ce să fac cu un milion? În două zile nu-l mai aveam. Credea că-l votez! Cotu’! Un prost, ce să zic! Spune-mi, sînt mulți care cer casă la Stavarache?
Cîteva sute. Toți și-au pierdut locuințele, fie prin divorț, fie i-au înșelat escrocii, sau le-au vîndut pe te miri ce. Asta se întîmplă mereu multor oameni sărmani. Eu aș zice că-s proști, nea Mitică, fiindcă prostia e pretutindeni și n-are leac. Mai degrabă oameni fără noroc. Știi proverbul că decît un car de minte, mai bine un gram de noroc! Cu condiția să nu renunți total la carul de minte, să păstrezi și din acesta măcar un dram, măi nea Mitică! (Vasile PRUTEANU)
Lasă un răspuns