Monica Roșu s-a îmbrăcat în galben și albastru și poartă aur olimpic
• băcăuanca a cucerit duminică seara medalia de aur la sărituri și a intrat definitiv în istorie • ea va reveni mîine în țară, alături de colegele campioane olimpice de la lotul condus de Octavian Belu și Mariana Bitang • părinții Monicăi, Geta și Matei, au urmărit finala de duminică seara împreună cu directorul clubului, Dorin Arădăvoaicei, cu antrenorul Agop și cu ziariști • cu toții au făcut „pagubă” familiei Roșu dar bucuria victoriei a fost mai presus
Cu o medie de 9.656, gimnasta băcăuană Monica Roșu (Sport Club Municipal, antrenor Corneliu Agop) a cucerit medalia olimpică de aur la sărituri. A avut cele mai bune două sărituri din concurs, una plecată din 9.90 (Tsukahara cu întoarcere, două șuruburi), respectiv 10.00 (rondă flic cu două șuruburi și jumătate). A uimit și asistența și arbitrele, care n-au mai avut cum să tragă pentru altă concurentă. Practic, nu a existat un duel între Monica Roșu și celelalte finaliste de la sărituri, ci un duel cu sine al Monicăi. Excelent este aprecierea care i se potrivește. Celelalte două trepte ale podiumului, pe care au urcat Annia Hatch (iar SUA) și Anna Pavlova (Rusia), trebuiau pozate la demisol. Totuși, cineva trebuia să le ocupe.
Palmaresul Monicăi Roșu
– 11 medalii la Campionatele Naționale de junioare și maestre în perioada 1997-2003;
– 34 de clasări pe podium la concursuri și turnee internaționale (2001-2004);
– medalii de argint (cu echipa) și de bronz, la sărituri, la Campionatele Europene de Gimnastică (juniori) de la Patras (Grecia, 2002);
– patru medalii de aur și una de argint la Campionatele Internaționale ale României de la Ploiești, în 2003 și 2004;
– „argint” cu echipa națională și doar (?!) locul al IV-lea la Campionatul Mondial de Gimnastică (seniori) de la Anaheim (SUA, 2003);
– două titluri de campioană europeană, cu echipa și la sărituri în Olanda (Amsterdam, 2004);
– supremație olimpică pe 22 august 2004 la Atena: medalii de aur în concursul pe echipe și în finala pe aparate de la sărituri.
Roșu, galben, albastru și aur
Monica Roșu este una dintre cele mai valoroase produse ale școlii băcăuane de gimnastică, urmașă pe tărîmul performanței a unor nume cunoscute precum Trușcă, Potorac sau Andronic, toate medaliate la Jocurile Olimpice, campionate mondiale sau europene. Ca urmare a rezultatelor și a ascensiunii sale în lumea gimnasticii, fapte cu care a atras atenția celor de la Federație, în ianuarie 2002 a fost chemată de antrenorul Octavian Belu la lotul olimpic de la Deva. Considerată ca port-drapel al gimnastelor noului val, Monica Roșu este titulară în lotul pe care antrenorii Octavian Belu și Mariana Bitang l-au pregătit pentru Jocurile Olimpice de la Atena. „Sînt mai mult decît optimist în privința rezultatelor pe care le va obține Monica. Antrenoarea federală Anca Grigoraș s-a arătat deosebit de încîntată de evoluția sportivei noastre. Bacăul rămîne în continuare un nesecat izvor de talente iar clubul nu are decît de cîștigat”, a afirmat antrenorul Corneliu Agop cu cîteva luni înainte de Olimpiadă.
Finala olimpică, văzută de Agop
„A fost o finală, la sărituri, în care toată lumea a plecat de la zero. Depindea de siguranța în evoluție, de gradul de dificultate al exercițiilor și de exactitatea executării acestora. Am afirmat și înainte de Jocurile Olimpice că i s-ar potrivi cel mai bine medalia de aur, cunoscînd că Mona are săriturile cele mai grele. Am primit încă o confirmare, în acest sens, la concursul de la Madrid unde Roșu a luat nota cea mai mare și nu a avut rivale pe măsură la prima treaptă a podiumului. Văzînd în concursul pe echipe, de la Olimpiadă, evoluția celorlalte gimnaste, am tras concluzia că Monica Roșu îi va determina pe cei de acolo să ridice steagul României mai sus decît oricare altul. Am fost sigur că se va întîmpla așa. Mi-am dat seama că în grupa de la sărituri nu a existat o maturitate și o voință de afirmare a celorlalte competitoare. Ca dovadă, chinezoaica (Wang Tiantian), cotată cu șanse mari la podium, a ratat. Reprezentanta Franței, Coralie Chacon, adversară a Monicăi și la campionatele mondiale de la Anaheim, a avut aceeași soartă. La fel s-a întîmplat și cu sportiva din Coreea”, a descris Agop întrecerea finală de la sărituri.
Prima medalie olimpică băcăuană după 16 ani
În 1976, la Montreal, acolo unde Nadia Comăneci devenea regina absolută a gimnasticii mondiale, Gabriela Trușcă lua medalie de argint cu echipa. În 1988, Gabriela Potorac, o altă gimnastă de la Sport Club Bacău cucerea trei medalii, două de argint și una de bronz, între care și una la sărituri, probă în care băcăuanca a devenit vicecampioană olimpică. „Este o mare bucurie pentru Vasilica și Corneliu Agop, doi antrenori care au contribuit la aducerea celui mai mare rezultat al secției de gimnastică și al clubului de la înființare și pînă acum. Au trecut 16 ani de cînd, la Seul (Coreea), gimnastica băcăuană a mai obținut o medalie olimpică”, a afirmat actualul antrenor coordonator al secției de gimnastică de la SCM Bacău.
Arbitrajele au schimbat ierarhiile de drept
Că la Olimpiada de la Atena arbitrii și-au cam făcut de cap nu mai este nici un secret. Și la gimnastică au fost date note neconforme cu realitatea. Din fericire, Monica Roșu a fost ferită de intervenția brutală a unor obtuzi sau rău intenționați. Nu același lucru s-a întîmplat în alte cazuri sau la alte competiții. Antrenorul Agop comentează: „Mă surprinde că arbitrele din Olanda și din Elveția au notat-o pe Mona cu 9.50. Această neobiectivitate s-a manifestat și în concursul pe echipe în care, înclin să cred, arbitrajul a fost tendențios. Vizavi de restul concursului, ratarea Danei Sofronie a privat-o de o clasare pe podium. Dezaprob modul în care au fost arbitrați Marian Drăgulescu la sol și Marius Urzică la cal cu mînere. N-am auzit pînă acum de departajare la o aceeași notă. Criterii inventate peste noapte l-au lăsat pe Drăgulescu fără «aur». Și Urzică a avut un exercițiu de excepție, complet, foarte bine executat, într-o manieră de mare campion. Exercițiul mult mai simplu al chinezului a primit notă mai mare din partea arbitrilor”.
„Visul meu este să ajung campioană olimpică”
Monica Roșu declara din toată puterea ființei sale, după campionatele europene de la Amsterdam, din mai a.c.: „Vreau să ajung campioană olimpică!”. Atunci, ca și la Olimpiada de la Atena, a evoluat la trei aparate (sărituri, sol și paralele) și în concursul pe echipe. Notele sale, toate peste 9.300, au fost în măsură să aducă echipei României liniștea în privința cuceririi titlului european. Fără a mai fi o surpriză, poate doar pentru unii care au văzut-o out-sider, Monica a spulberat orice urmă de îndoială în ce privește supremația, la sărituri, în Europa și în lume. Titulară în lotul olimpic al României, Mona le-a dat certitudinea antrenorilor Octavian Belu și Mariana Bitang că vor veni vremuri și mai bune. Medaliile au venit și vor veni pentru cea mai bună gimnastă a Bacăului a momentului care, de pe 11 mai, are 17 ani. Monica Roșu este una dintre cele mai valoroase produse ale școlii băcăuane de gimnastică, urmașă pe tărîmul performanței a unor sportive cunoscute, precum Trușcă, Potorac și Andronic, medaliate la Jocurile Olimpice, campionate mondiale sau europene. Căruța cu medalii a Monei este deja neîncăpătoare. A început cu episodul „Bacău”, după care a fost promovată în lotul național de junioare de la Onești, unde i-a avut ca antrenori pe Livia și Toma Ponoran. În ianuarie 2002 a fost chemată de antrenorul Octavian Belu la lotul olimpic de la Deva. Era și cazul. O sportivă ca Monica Roșu nu găsești la tot pasul.
Piesă de bază în echipa olimpică
Lăsată să se odihnească la naționalele din acest an, Monica Roșu a cucerit trei medalii, una de aur și două de bronz, la concursul bilateral România – Franța din luna iunie. Nu avea cum să rateze aurul la aparatul său preferat. Ea a ocupat locul I cu o medie a notelor de 9.537. A mai concurat, în concursul pe aparate, la paralele și la sol, clasîndu-se, de fiecare dată, pe locul al treilea. „Se merge pe tactică. În fiecare concurs antrenorii de la lotul olimpic decid pe ce aparat sau aparate să se axeze fiecare dintre gimnastele de la lot. S-a hotărît ca Monica să concureze doar la trei aparate, mai puțin bîrna, pentru că obiectivul principal este obținerea a cît mai multor medalii la Jocurile Olimpice de la Atena. Eu sînt foarte mulțumit de modul în care a concurat Monica. Eu zic că ar merita medalia de aur la Atena”, a declarat Corneliu Agop.
„Visul meu este însă de a ajunge campioană olimpică. Nu cred că există vreun sportiv care să nu-și dorească așa ceva. Pînă la cel mai mare examen voi lucra și mă voi zgîrci cu timpul liber. În rest, masă și odihnă”, a spus, cu modestia care îi șade bine unei campioane olimpice, Mona.
Doar a patra în lume la sărituri anul trecut. Arbitrele știu de ce
Monica Roșu s-a clasat pe locul al 4-lea în finala pe aparate de la sărituri a Campionatului Mondial de la Anaheim, SUA, 2003. Roșu, care a realizat o medie de 9.374, a fost devansată de Oksana Ciușovitina (Usbekistan) / 9.481, de Mi Kang (China) și Elena Zamoldcikova (Rusia), ambele cu 9.443. Din păcate, aterizarea Monicăi a avut un pic de suferit la ambele sărituri, plecate din 9.80 și 9.90, dar și arbitrajul a fost în suferință. Inițial, conform primei variante a punctajului acordat de arbitre, Monica avea o medie de 9.324, care a fost ulterior mărită cu 5 sutimi pentru că una dintre componentele brigăzii de arbitraj a văzut altceva decît ceea ce făcuse băcăuanca. Reamintim că Roșu se calificase în finala de la sărituri cu cea mai mare notă, 9.462, avînd și dezavantajul de a intra a doua în concursul pentru medalii. Fără a minimaliza performanța gimnastei băcăuane, trebuie menționat că ea merita obținerea unei medalii, poate chiar de aur, dacă nu ar fi avut acele ușoare ezitări. Pe de altă parte, așa cum s-a văzut pe parcursul mondialelor, arbitrajul a lăsat mult de dorit, multe dintre note nefiind în concordanță cu realitatea. Fără doar și poate, reprezentanții SUA au fost favorizați în cîteva dintre cazuri, lucru care a stîrnit și indignarea antrenorilor lotului feminin, Octavian Belu și Mariana Bitang.
„O am ca model pe Simona Amînar”
Ca urmare a seriozității sale și a felului în care s-a pregătit și a concurat, Monica Roșu a devenit titulară în lotul olimpic al României de la Deva, pregătit de antrenorii Octavian Belu și Mariana Bitang. În consecință, perioadele în care poate sta alături de familie sînt foarte rare, foarte scurte și, în același timp, condiționate de performanță.
Acum doi ani, Monica a ratat medalia de aur la europenele de juniori. Să ne amintim!
– Ești bucuroasă pentru medalia de argint?
– Mă doare mult ratarea exercițiului de la sărituri la Campionatul European de la Patras. Puteam ieși campioană europeană.
– Care ar fi cel mai bun rezultat din 2002?
– Deși poate să pară ciudat, consider că, în ansamblu, reușitele de la Patras constituie cel mai mare succes din cariera mea. Repet că mă doare ratarea de la sărituri, dar viața nu este făcută doar din bucurii.
– Sentimentul de nemulțumire vine, probabil, și din faptul că te-ai specializat la aparatul înainte pomenit.
– Fără doar și poate, este proba mea preferată.
– Ai o săritură anume, la care ții foarte mult? Dacă răspunsul este afirmativ, cum se cheamă?
– Există o săritură de acest gen, dar nu are un nume. Pe scurt, este un salt rondă flic cu întoarcere de 720 de grade.
– Ai vreun model, din lumea gimnasticii?
– Simona Amînar a fost o specialistă la sărituri și i-am studiat și apreciat stilul. În plus, a fost o gimnastă deosebit de muncitoare și a avut și rezultate. În ce privește sportivele din afara României, consider că rusoaica Svetlana Horkina este cea mai tare.
Îi plac telenovelele și ursuleții
În foarte puținul timp liber pe care îl are la dispoziție, Monica Roșu, cea mai bună gimnastă a Bacăului și componentă a lotului olimpic de la Deva, alege televizorul pentru a de destinde. Cea care o are ca model pe Simona Amînar preferă un canal de televiziune pe care se transmit, în general, telenovele. În al doilea rînd, o interesează știrile iar dintre filme le preferă pe cele cu Antonio Banderas. Totuși, cînd antrenorii nu-i permit să se uite la televizor, rămîne alături de ursuleții săi de pluș.
Geta Roșu este născută în același an cu Nadia
Monica are un frate mai mare cu șase ani, Cristian. El era programat să fie gimnastul familiei Roșu dar în Bacău nu exista școală de profil pentru băieți, pe vremuri. Nici acum nu este. Geta Roșu explică de ce a ajuns Monica la gimnastică: „Sînt născută în același an cu Nadia Comăneci, 1961, eu în iunie, ea în noiembrie. N-aveam cum să-l dau pe Cristi la gimnastică pentru că nu exista club cu astfel de secție în Bacău. Pe Monica am întrebat-o dacă îi place gimnastica. Nici nu am apucat să deschid gura că a și început să sară în sus de bucurie. Încăpățînată și ambițioasă. De asta a reușit să învingă toate obstacolele și greutățile. Au fost destule, dar a reușit să le treacă. Acum nu mai am ce-i face. Vrea să ajungă ca Nadia sau măcar aproape de ea. 2 mai 2004 a fost cea mai fericită zi din viața mea. Monica, fata mea, a devenit campioană europeană la sărituri. Acum, 22 august a devenit cea mai fericită zi din viața mea. Parcă nici atunci cînd s-a născut nu m-am bucurat atît. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru bucuria pe care mi-a adus-o. Eram să mor de fericire cînd am auzit imnul național intonat pentru copila mea. Merită! A muncit enorm și a făcut atîtea sacrificii. Habar nu aveți ce poate simți o mamă cînd are parte de așa ceva. Este de nedescris”, a spus Geta Roșu, mama campioanei, care și-a reconsiderat părerea desprea cea mai fericită zi din viață.
„Tsukahara” și „Iurcenko” la nivelul inventatorilor acestor sărituri
Gimnasta băcăuană se numără printre foarte puținele sportive din lume care execută corect o săritură „Tsukahara”, întins, cu întoarcere de 720 de grade, exercițiu cu grad înalt de dificultate. De asemenea, Mona stăpînește și săritura „Iurcenko”, cea care i-a adus și îi va aduce medalii. „Grupele de mușchi care intră în lucru sînt diferite. La sărituri se cere mai multă forță iar la bîrnă mai multă elasticitate și grație, în ambele cazuri fiind nevoie de echilibru și concentrare maximă”, spune antrenoarea Mariana Bitang.
Diferendul Bacău – Focșani
Acum aproape zece ani, Monica Roșu a plecat la Focșani cu Nicoleta Brînzei, una dintre antrenoarele de atunci de la Sport Club Bacău, la gimnastică. Imediat, Monica a ajuns subiect de dispută între cluburile din Bacău și Focșani. Cele două grupări își revendicau dreptul de legitimare a cîtorva sportive, printre care și Monica. Cîștig de cauză a avut SC Bacău. Din fericire, securea războiului a fost îngropată. Nicoleta Brînzei, antrenor de gimnastică la CSȘ Focșani, nu este de acord cu ce s-a scris în presă. Este normal ca fiecare să își susțină punctul de vedere. Drept urmare, este normal să fie luată în seamă și contribuția Nicoletei Brînzei la performanțele Monicăi Roșu.
Antrenoarea Nicoleta Brînzei are meritele sale
Ca să nu mai fie loc de interpretări, reproducem declarația antrenoarei, cea care i-a reproșat și Andreei Răducan, acum comentatoare la TVR, că nu a fost pomenită printre foștii antrenori ai Monicăi Roșu în comentariile de la Olimpiadă: „Pînă în anul 1995 am activat ca antrenor la S.C. Bacău. Ca urmare a articolelor apărute în presă, a afirmațiilor comentatorilor sportivi și avînd în vedere faptul că în repetate rînduri am primit promisiuni verbale că se va stabili adevărul cu privire la selecționarea și pregătirea sportivei Monica Roșu, mă văd nevoită să aduc oficial la cunoștintă următoarele:
– în toamna anului 1991 am efectuat selecție în grădinițele din orașul Bacău, în vederea alcătuirii unei grupe de începătoare;
– în urma acestei selecții am contactat parinții fetițelor selecționate și s-a constituit o grupă de 25 de fetițe născute în anii 1986-1987. Printre selecționate s-au numărat Monica Rosu, Andreea Ciobotaru (a fost pentru scurt timp la lotul de juniori de la Onești), Adriana Răileanu, Alexandra Brînzei, Alexandra Fîrțade ș.a.m.d.
– în anul 1993 (lucram singură la această grupă), d-nul prof. Mircea Bibire pe atunci fiind și lector la I.E.F.S. Bacău, mi-a propus ajutorul unui student al facultății: Razvan Dumitru (care avea specializare gimnastica). Din acel moment am lucrat împreună și, în 1995 am participat cu o parte din sportivele acestei grupe la Campionatul Național de Copii-Cluj 1995( a fost prima participare in concurs a sportivelor: Rosu Monica-37.400p, Brînzei Alex.-36.800p, Ferent Loredana, Fîrțade Alexandra)
– în vara anului 1995 m-am transferat la C.S.S.Gimnastică Focșani unde, dupa scurt timp au venit si o parte dintre sportivele pe care le pregatisem la Bacău. Una dintre sportivele care a hotarat sa se antreneze la Focsani a fost Monica Roșu. La acea vreme (în toamna anului 1995) clubul din Focșani, la solicitarea parinților acestor sportive, a cerut federației și clubului din Bacău dubla legitimare a acestora. În așteptarea răspunsului la această cerere, sportivele au urmat cursurile Școlii generale nr.7 din Focșani si s-au antrenat aici pînă la 1.05.1996 (sub îndrumarea antrenorilor Nicoleta Brînzei si Răzvan Dumitru). În mai 1996, ca urmare a respingerii cererii de dubla legitimare am hotărat împreună cu părinții acestora întoarcerea la clubul din Bacău, moment în care eu am rămas la clubul din Focșani iar Monica Roșu, Adriana Răileanu și celelalte colege s-au întors la Bacău împreuna cu prof. Razvan Dumitru.
Consider că toate cele menționate mai sus vor contribui la restabilirea adevărului și am credința că în pregătirea unui sportiv fiecare își are contibuția lui, fiind loc pentru recunoașterea meritelor fiecăruia”. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns