ISTORIA ROMANȚATĂ Jocurile copilăriei – de la „bîză” la calculator

De cînd datează jocurile copiilor? Fără îndoială, de cînd e omenirea. „În Antichitate, scria germanul Joachim Marquardt (1812-1882), copiii romani, la fel ca și ai noștri de astăzi (1880) au construit și ei căsuțe, s-au înhămat la cărucioare, au încălecat pe cîte un băț, s-au jucat cu păpușile, au șfichiuit sfîrleaza, s-au cocoțat pe catalige și – joc socotit prea copilăresc pentru un băiat mare, au bătut cercul cu bățul”. Pe la 1362, poetul medieval Joan Froissart număra nu mai puțin de 52 de jocuri practicate de copii, iar mai tîrziu Francois Rablais în romanul său Gargantua (1532) amintea de 217 jocuri! Lor nu le erau străine, scrînciobele, leagănele și „de-a uța”. Făceau întreceri la săritura în lungime și înălțime, la ridicarea greutăților. „Săritul caprei” își are originile chiar în vechea Eladă, iar cel al „coardei” era foarte practicat pe străzile Romei antice. Tot în Roma, copiii alergau „cu cercul”, sau jucau „mingea”, un strămoș al miuței de astăzi. Era așa de popular „bătutul mingei”, încît îl găsim chiar și într-o ghicitoare: „Sînt din păr și-nscutecată / Și-n feși învelită toată. / Cusături nu vezi deloc / Și cu coconii mă joc. / Cui nu știe să m-arunce / Îi dau cu „sîc” prunci și prunce. / Cui nu știe să mă dea / Îi spun „ciuș” măgar sadea!”

În dosul caselor se jucau „de-a v-ați ascunselea”, „mijoarca” pomenită și de Ion Creangă, „baba oarba”, și celebra „bîza”. Vechi și „antice și de demult” se numără și jocurile cu „bumbi”, „pietricelele”, „arșicele” sau „oscioarele”. Știți ce sînt „babaroasele”? Nimic altceva decît cu șase sau opt fețe numerotate. Dintre jocurile de noroc „rișca” era mai des folosită. De la greci mai provin „moara”, „țintarul”, „sfîrleaza și zmeele”, iar de la romani, „popicele”. Nu există băiat care să nu se fi jucat măcar o dată „de-a războiul”, sau „de-a soldații”.

„Oina”, tradiționalul sport al românilor, a rezistat pînă nu demult, cînd „fotbalul” l-a făcut doar amintire. La țară se mai juca „țurca”, iar la oraș „cărămizile” sau aruncatul la țintă. Din anii ’70, invazia jucăriilor și a jocurilor ușor de produs din plastic, televiziunea și recent, calculatorul, au trimis la lada cu amintiri cea mai mare parte din jocurile copilăriei noastre.

Mulți dintre copiii „erei calculatorului” nici n-au auzit de aceste jocuri, ascultînd cu uimire că a existat și acest fel de joacă. Ce va fi în anii ce urmează? Greu de prevăzut! (Eugen ȘENDREA)