~2 min lectură 0 comentarii

S-au finalizat lucrările de reabilitare a blocului operator aseptic al Spitalului Municipal de Urgență Moinești

Redacția Ziarul de Bacău

S-au finalizat lucrările de reabilitare a blocului operator aseptic al Spitalului Municipal de Urgență Moinești. Panglica oficială a fost tăiată vineri de Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, prof.univ.dr. Adrian Cotîrleț, managerul spitalului, și Valentin Vieru, primarul municipiului, în a doua zi a manifestării Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești.


La eveniment au mai participat deputatul Mircea Fechet, prefectul Lucian Bogdănel, subprefectul Gabriel Lupu, medici aflați în vizită la unitatea medicală moineșteană.

Investiția are o valoare de aprox. 1 milion euro, finanțare asigurată de CJ în procent de 90, în cadrul unei asocieri cu municipalitatea moineșteană condusă de edilul Valentin Vieru.

Prin lucrările efectuate s-a vizat îmbunătățirea calității serviciilor medicale și creșterea accesului la serviciile de sănătate pentru pacienți. Concret, au fost modernizate spațiile medicale ale blocului septic-1 sală de operație și ale celui aseptic -3 săli.

Prin secțiile și serviciile Spitalului Municipal de Urgență Moinești se asigură asistență medico–chirurgicală pentru pacienții din zona de N-V a Bacăului dar și pentru cei care aleg această unitate medicală deși locuiesc în alte zone ale județului sau ale țării.

Finalizarea acestui proiect coincide cu cea de-a XVII-a ediție a Zilelor Medicale ale prestigiosului spital de pe Valea Trotușului, la care am participat alături de experți din domeniul medical, academic și universitar, invitați de renume la nivel național și internațional.

Consiliul Județean este consecvent cu prioritățile stabilite privind infrastructura medicală nu doar la Spitalul de Urgență din Moinești ci și la Spitalul Onești, Spitalul orășenesc Buhuși și, în mod evident investițiile masive din SJU Bacău. Prin finanțarea acestor proiecte, spitalele din județ pot acorda pacienților- rapid- intervențiile necesare, atunci când distanța de câțiva km face diferența între viață și moarte.

– Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău

Vom reveni cu detalii de la Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.