EDITORIAL „Citește și emigrează”

Nicoleta BICHESCU

Recunosc, titlul nu-mi aparține. L-am citit zilele trecute, într-un săptămînal de „moravuri grele”. O recomandare pe care „academicienii” le-au făcut-o tuturor celor care încă mai speră că viața lor poate fi și normală. Pînă și ei par să fi obosit și să fi înțeles că optimismul e un sentiment desuet, iar umorul a devenit o armă tocită și ineficientă. Îmi aduc aminte că, acum vreo șapte ani, cînd alternanța la putere dădea speranța unui început de normalitate, l-am întrebat pe Mircea Dinescu, aflat în trecere prin Bacău, dacă Academia Cațavencu își va continua apariția. Misiunea ei părea încheiată. Vulcanicul Dinescu a ezitat o secundă, a strîns din sprîncene și a respuns, nesigur, că probabil că da, cîteva luni, revista va continua să „înțepe”, apoi, dacă lucrurile vor merge cum trebuie și valorile democrației vor deveni valori naționale, colectivul se va reorienta spre alte activități.

„Academia Cațavencu” apare și astăzi. O întreține un public flămînd de adevărul spus, fie și printre rînduri. O cere cititorul bucuros că există măcar un spațiu unde oamenii sînt egali, indiferent de ranguri și bani, de influență și putere. Un loc unde sancțiunea morală se aplică în aceeași măsură intelectualilor, micilor funcționari, politicienilor parveniți, vedetelor zilei sau magnaților locali. „Academia Cațavencu” nu este un simplu săptămînal de umor, lecturat de oameni cu rîs sănătos. E un fenomen, într-o societate nebună. Un drog pe care îl cumpără cei măcinați de cancerul corupției, de nepotisme, hoții, mici înțelegeri și balcanismul din jur. Realizînd că absurdul din preajma noastră a atins cote fără precedent, semnatarii acestui manifest ne-au invitat, simplu: „citește și emigrează”. Un început de abdicare sau măsura neputinței?

Nicicînd nu am simțit mai acut ca acum nevoia de a pleca din România. Definitiv și fără să întorc capul după ușa trîntită. Să-mi iau o valiză în spate, copilul de mînă și să calc pe scara avionului, fără regrete. Ce să regret? Miliardarii de carton care conduc și influențează destine? Șmecherașii ajunși în posturi cheie care dictează și iau decizii ce influențează mii de oameni? Beuranii și șpăgarii? Resemnarea și lașitatea? Politica capului plecat și a interesului strict personal, care justifică inerția? Să regret că, pentru un salariu decent muncești ca un nebun? Că nu ai nici o șansă să îți deschizi o afacere personală, pentru că te intersectezi cu cei care pot spune „NU”? Să-mi pară rău că munca nu e plătită, că îmi văd rudele în vîrstă trăgînd de leuț? Că pentru un apartament plătești o viață? Că pleci în concediu doar dacă faci împrumut? Ce poți regreta, în afară de prieteni, părinți, colegi și amintiri? Mai avem soluții? „Citește și emigrează”.