• tot mai multe tinere aleg să plece să danseze în străinătate din dorința de a se îmbogăți rapid • la sediul firmei Michelle Production era coadă pentru posturile de dansatoare în Japonia
Româncele au umplut cluburile de noapte din Occident. Exodul a fost mai întîi către Europa de Vest, însă în ultima vreme fetele noastre au trecut și Oceanul, dar au invadat și Japonia. De fapt, această ultimă destinație se pare că este preferata româncelor. Un motiv ar fi și oferta generoasă de locuri de muncă de prin ziare. Orice jurnal deschizi, anunțurile pentru dansatoare în Japonia abundă. Totul e OK dacă ești înaltă, ai ceva aptitudini de stripteuză și dai dovadă de seriozitate. Nu am primele calități, însă mă consider o tînără la locul meu. Așa că plec în căutarea unui job de dansatoare pentru Japonia, curioasă să văd criteriile pe care se fac selecțiile.
Mâ opresc la firma Michelle Production din orașul Bacău, ale cărei adresă și numere de telefon le găsesc în ziar. Înainte să merg la sediu, dau un telefon, să văd dacă mă pot primi la interviu. La capătul celălalt al telefonului îmi răspunde o femeie foarte amabilă și care mă invită la sediu, să discutăm mai în detaliu. Înainte de asta însă, îmi prezintă condițiile pe care le oferă firma tinerelor care aspiră la un job de dansatoare exotice: viză de la Ambasada Japoniei, contract pentru șase luni, transport cu avionul dus-întors asigurat de firmă. În jumătate de oră ajung la firmă. Lucrul care mă surprinde cel mai tare este că, deși e doar 10.00 dimineața într-o zi de luni, la ușa firmei era deja coadă. O fată astepta emoționată afară. Altele două ieșeau cu zîmbetul pe buze, părînd mulțumite de condițiile oferite de angajatori.
Nu e prostituție. Trebuie doar să-mi arunc sutienul.
Intru în apartamentul unde firma își are sediul. La o primă privire, afacerile par să le meargă bine, deoarece este lux peste tot: parchet laminat în tot apartamentul, gemuri termopan cu jaluzele verticale, canapele din piele și, peste toate, o amabilitate de nemaiîntîlnit. Sînt rugată să iau loc. Cele două doamne, Adeluța și Mariana, ale căror nume le-am aflat ulterior, încep să-mi prezinte pachetul oferit de ele. „După cum v-am mai spus și la telefon, durata contractului este de șase luni. Oferim transport cu avionul dus-întors, viză de la Ambasada Japoniei. Nu răspundem dacă sînteți prinsă pentru prostituție. Trebuie să stiți că dacă acest lucru se întîmplă, amenda este destul de mare și riscați să stați la închisoare pînă la 20 de zile. Iar de transportul cu avionul pînă în țară nu se mai pune problema. Vă veți plăti singură biletul de avion și amenda”, îmi spune Adeluța, care era ceva mai vorbăreață.
Încerc să aflu mai multe. Sediul firmei se află la Roman. Îi spun femeii că nu am experiență în ale dansului. „Nu este nici o problemă, continuă ea. Avem o sală de dans și un profesor care vine de la Roman pentru a le învăța pe fete”. Imediat, le cer permisiunea să vizitez sala de dans. Nu au nici o obiecție. În timp ce mă prefac interesată de sala lor de dansuri, simt cum cele două mă analizează din ochi. Le întreb unde este bara la care voi exersa. Foarte indignate de întrebarea pe care am pus-o, îmi spun că „fetele nu vor dansa la bară, ci vor executa dansuri exotice în night-cluburi sau în baruri. Nu se pune problema să vă dezbrăcați complet, ci să faceți doar topless. După ce v-ați executat dansul, deci la sfîrșitul acestuia, vă aruncați sutienul”.
Ții sutienul, pierzi contractul
Le mai întreb ce se întîmplă dacă refuz să renunț la sutien. Cele două strîmbă din nas și-mi dau de înțeles că fără a renunța la partea superioară a lenjeriei intime nu se mai pune problema încheierii unui contract. Aflu de la Adeluța că în Japonia fetele sînt cazate la un japonez, probabil viitorul lor patron. Acestea vor sta cîte patru într-un apartament. Salariul este de 600 de dolari, plus 300 de dolari bani de cheltuială. Comisionul firmei pentru contractul de mediere este de 250 de dolari, iar fetelor doritoare nu le trebuie nici un ban pentru excursie. Singura cheltuială a viitoarelor dansatoare va fi pentru un pașaport, pentru fișa medicală, cazier și pentru celelalte acte necesare.
Pot să vin cu tata să semnez contractul
Nu m-au întrebat foarte multe, decît ce vîrstă am. „Dacă nu sînteți sigură că firma este serioasă în ceea ce privește contractul, puteți veni cu tatăl, mama sau cu oricine doriți dumneavoastră pentru a discuta cu noi. Contractele de muncă se vor face în trei exemplare: unul la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău (ITM), unul la sediul firmei și unul la dumneavoastră”, îmi mai spuse Adeluța.
În rest, nici o întrebare. Nici despre viața mea personală sau de ce am ales această meserie. Mă gîndesc imediat că nici fizicul meu nu le-a „provocat” la mai multe întrebări. Probabil că n-am aspectul de fotomodel pe care-l caută japonezii sau, mai știi, poate n-am părut suficient de motivată pentru viitoarea potențială slujbă. Așa că îmi iau „la revedere”, cer o carte de vizită pentru eventualitatea unui contract și părăsesc sediul firmei.
Afară mă întîlnesc cu fetele care au fost intervievate anterior. Aflu de la ele că le-au fost făcute poze în costume oferite de firmă, iar aceste poze vor fi trimise tuturor patronilor cu care au contract, iar aceștia vor alege fetele pe care și le doresc. Tot din vorbă-n vorbă mai descopăr că firma Michelle Production are ca domeniu de activitate impresariatul artistic și că patronul acesteia este soția unui cetățean slovac, Mihaela Carmen Moznikova. Le salut pe fete și le urez succes în noua carieră, iar eu plec într-ale mele. (Monica IANCU)
Lasă un răspuns