Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) a primit liber, din partea ministerului Muncii, să organizeze cursuri de terapie prin artă combinată prin intermediul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM). „Cursul va cuprinde trei module – terapie prin artă, asistență socială și psihologia vîrstelor – și va dura șase luni. Terapia artelor va fi predată de specailiștii noștri, în timp ce pentru asistență socială și psihologie urmează să găsim, în zilele următoare, lectori. Aceștia vor presupune cîteva cheltuieli, de aceea cursul va fi, foarte probabil, contra cost. Nu aș putea spune cît va costa, dar prețul va fi, oricum, unul rezonabil”, ne-a declarat Gabriela Achihăi, președintele FSC. Interesant este însă, faptul că, potrivit aceleiași surse, cursul de terapie prin artă a fost recunoscut în Europa imediat, în timp ce recunoașterea oficialităților române a venit de abia după cîteva luni. (Eduard CUCU)
Cursuri de terapie prin artă combinată la FSC
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.