Peste jumătate din școlile din județ nu au autorizații sanitare

Redacția Ziarul de Bacău

• inspectorii DSP Bacău nu pot autoriza aceste unități din cauza unor deficiențe majore, ca asigurarea sursei de apă potabilă, a grupurilor sanitare, canalizare sau spații adecvate de studiu • din noianul de școli cu probleme, doar șase au primit program de conformare ca să remedieze abaterile într-un interval scurt de timp

Școlile din județul nostru și-au deschis porțile, fără ca multe dintre ele să aibă autorizația de funcționare elieberată de Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Bacău. „Noi am trecut în vizor toate școlile și la prima raportare, din 17 septembrie, situația nu este deloc îmbucurătoare. Mai bine de jumătate din școli nu îndeplinesc condițiile de autorizare”, ne-a declarat doctorița Cornelia Cojocaru, directoarea DSP Bacău.

Inspectorii sanitari de la instituția băcăuană au verificat 166 de școli din mediul urban și 633 de la țară. În urma controalelor au primit autorizația de funcționare pentru respectarea condițiilor igienico-sanitare 204 de unități de învățămînt preșcolar, din care 78 din orașe și 126 de la țară. La acestea se adaugă alte 96 școli autorizate din orașe și 151 de la țară. Inspectorii DSP Bacău au fixat un program de conformare la șase unități de învățămînt din județ, printre care Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron”, Colegiul Pedagogic „Ștefan cel Mare” și Grupul Școlar Agricol Hemeiuși. Chiar dacă au fost controlate foarte multe școli din județ, inspectorii nu au putut fixa și la alte unități de învățămînt programe

similare, pentru simplu motiv că aceste unități se confruntă cu deficiențe majore, care nu pot fi remediate într-un termen foarte scurt.

„Nu putem da un program de conformare unei școli care are probleme cu alimentarea cu apă potabilă, cu grupurile sanitare sau canalizarea. Programul de conformare se dă școlilor care au de remediat deficiențe mici, într-un interval scurt de timp”, a mai spus Cornelia Cojocaru. Restul unităților de învățămînt verificate de inspectorii de la DSP Bacău nu au primit autorizația. Acestea au probleme cu alimentarea cu apă potabilă, grupuri sanitare defecte sau inexistente, spații de studiu insuficiente, mobilier vechi și neadecvat studiului elevilor, deoarece le pune în pericol starea de sănătate, pereți fisurați, acoperișuri deteriorate și nu au canalizări. „La țară, o problemă importantă este aceea a asigurării apei potabile. Multe probe pe care le-am recoltat nu îndeplinesc parametri de potabilitate și atunci am dispus că la aceste surse de apă să fie inscripționate tăblițe că apa nu este bună de consum”, a precizat directoarea Direcției de Sănătate Publică.

În rîndul unităților autorizate se adaugă și Universitatea „George Bacovia”. În schimb, Universitatea Bacău nu a primit încă autorizația, deoarece are probleme la cantină, unde există zone de condens, iar camerele pentru studenți au fost igienizate doar parțial. Probleme s-au mai găsit și la școala Dragomir 2 din Berzunți, unde grupurile sanitare sînt stricate, neigienizate, iar la Pădureni, în Izvorul Berheciului, s-a trimis ieri un echipaj pentru a vedea care sînt condițiile de învățat din locuința privată găsită de primărie pînă cînd școala din localitate va fi reparată. La Colegiul Pedagogic, Liceul Eminescu și Economic, mobilierul din clase este prea uzat și inadecvat studiului elevilor, iar Colegiul Petru Poni stă prost la capitolul canalizare și pavimentul cantinei. Probleme cu podeaua cantinei sînt și la liceul Antipa din Bacău.

Etapa a doua de verificări se va desfășura pînă pe 10 octombrie, cînd inspectorii de la DSP Bacău vor verifica modul în care cele șase unități de învățămînt care au primit programe de conformare le-au și îndeplinit. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.