Nici o firmă nu vrea să refacă școlile din chirpici din județ

Redacția Ziarul de Bacău

• sînt 17 clădiri care trebuie refăcute de la zero declarate în mod oficial, însă șefii din învățămînt spun că de fapt ar trebui dărîmate și reconstruite vreo 80 de unități

Elevii care învață în școlile de chirpici din județ vor trebui să mai aștepte mult timp pînă să se mute într-o școală nouă, care să le ofere condiții decente de educație. Și asta pentru că la licitația care a avut loc la nivel național, nici o firmă din țară și nici din străinătate nu s-a oferit să construiască școlile de chirpici din județul nostru. „În alte județe din țară, construcția școlilor din chirpici a început deja. La noi, acest lucru nu s-a întîmplat, pentru că nu există constructor care să realizeze lucrările”, a precizat Livia Sibișteanu, inspector școlar general ajunct la Inspectoratul Școlar Județean Bacău.

În județul Bacău au fost identificate de autoritățile locale 17 școli de chirpici care ar urma să fie reconstruite de la zero. Șefii învățămîntului băcăuan sînt de părere că numărul școlilor care sînt realizate din materiale sărăcăcioase și riscă să se dărîme la prima furtună puternică este mult mai mare, dar numai comoditatea primarilor din județ, care nu s-au preocupat de această problemă, a făcut ca în programul de investiții derulat de Ministerul Educației și Cercetării să fie incluse numai 17 unități de învățămînt. „Cred că sînt cel puțin 80 de școli de chirpici în județ. Primarii nu or fi avut timp să meargă pe teren să le identifice sau nu știu ce înseamnă chirpicii, de vreme ce numai 17 au fost trecute pe lista de investiții”, a spus și Ghiroghi Iorga, inspectorul școlar general al ISJ Bacău. Comoditatea primarilor este cu atît mai greu de înțeles cu cît banii pentru ridicarea noilor imobile de școală, la nivelul standardelor moderne, ar fi fost asigurați de Guvern, din credite și fonduri nerambursabile externe. (Costinela BREAHNĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.