• sala de jocuri și Internet de lîngă Școala „Sadoveanu” atrage elevii mai ceva ca un magnet • puștii merg în gașcă să joace jocuri în rețea sau să vorbească cu fetele, pe mIRC • profesorii cred că peste o lună, cînd vor începe testele și ascultările, clubul de peste drum de școală va fi locul în care se vor retrage elevii chiulangii
Șefii învățămîntului băcăuan și organele de control autorizate în domeniu vînează de ani buni barurile și buticurile care comercializează băuturi alcoolice și țigări lîngă școli. Numai că, în ultima perioadă, în apropierea instituțiilor de învățămînt au apărut și alte „atracții” pentru elevi, care sînt mult mai periculoase și în cazul cărora nu s-a luat, legal, nici o măsură.
Elevii de Școala „Mihail Sadoveanu” din Bacău au găsit un loc de refugiu ideal pentru zilele în care nu vor să stea la toate orele: o sală de Internet și jocuri pe calculator, situată la circa zece metri de poarta școlii pe care o frecventează. Simțind că e rost de o afacere și că în zonă va avea clientelă, un patron din zonă și-a transformat spațiul situat chiar în fața școlii în sală de Internet caffe și jocuri pe calculator. Elevii de la școală nu i-au înșelat așteptările și se îngrămădesc să ajungă în fața monitoarelor fie înainte de a începe cursurile, fie în timpul orelor sau după ce termină școala.
Miercuri, în jurul orei 11,30, cu puțin timp înainte să intre la ore, elevii care învață după-amiază ocupaseră deja șapte din cele zece locuri amenajate în zona calculatoarelor. Clienții erau puști cu ghiozdanele lîngă ei și toți jucau jocuri. Unii se luptau în rețea și se certau, alții, mai liniștiți, făceau pe cont propriu curse de formula 1. „Am fost să jucăm un joc și acum ne ducem la școală. În fiecare zi venim la internet fie să ne jucăm, fie să vorbim cu fetele pe mIRC, că e amuzant. Pînă acum n-am lipsit de la școală, că venim înainte de a intra la ore”, ne-a spus bucuros Marius Iștoc. Ca și prietenii săi cu care ieșise din sala de jocuri, puștiul susține că nu se pune problema banilor, de vreme ce are bani din alocație, din pușculiță sau preferă să dea bani la jocuri decît să-și cumpere pachețel. Counterstrike, Formula 1 și Hercules sînt jocurile preferate ale băieților, fie că sînt din clasele primare sau de la gimnaziu. Costul unei ore la Internet sau la jocuri pe calcular este același, 15.000 de lei. „Azi am numai 10.000 și am să stau 40 de minute. Părinții mei știu și mă lasă să vin, pentru că nu am calculator acasă”, mi-a spus Răzvan Ghioc, din clasa a IV-a B de la Școala Sadoveanu. Băiețelul tocmai terminase orele la școală și venise cu alți patru colegi de clasă să joace Counterstrike în rețea, și abia apoi urmau să plece acasă, șă-și facă temele pentru a doua zi.
Profesorii nu văd cu ochi buni prezența clubului de jocuri și Internet în apropierea școlii. „Elevii nu au început încă să chilească să meargă la internet, pentru că e încă o peroadă cînd nu se pun note. Dar cînd vor începe testele și ascultările, cu siguranță că acest club va fi plin. Avem experiența anilor trecuți, cînd lîngă școală era un bar cu biliard și jocuri mecanice, iar toți elevii care chiuleau se refugiau acolo”, ne-a spus o profesoară de la Școala Sadoveanu.
De partea cealaltă, patronul barului spune că a amenajat clubul de Internet în zona școlii pentru că acolo avea un spațiu disponibil. „Nu am făcut Internet pentru chiulangii, pentru că dacă un elev nu vrea să meargă la ore, oricum nu merge. Cel mai bun exemplu este fiul meu, care deși are acasă tot ce-i trebuie, inclusiv Internet și jocuri, tot mai chiulește de la școală. Am considerat că Internetul este o sursă de informație pentru copii, unde aceștia pot merge să se documenteze în tot felul de probleme. Dacă nu era să fie club de Internet, ce era să fie, loc cu femei și băutură? Și, oricum, elevii nu chiulesc, pentru că știu că sînt găsiți de profesori”, spune Constantin Daragiu, patronul clubului de jocuri de lîngă Școala Sadoveanu. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns