Halda de fosfogips – mai aproape ca niciodată să fie o problemă rezolvată, a anunțat deputatul Mircea Fechet, președintele PNL Bacău, după ce Guvernul a aprobat o hotărâre prin care Ministerul Mediului a preluat depozitul de la fostul Sofert, în vederea ecologizării.
„Depozitul radioactiv are o istorie mult prea îndelungată, pe care orice băcăuan o știe deja. Cu mari eforturi, am reușit să obținem trecerea terenului din domeniul public al Municipiului Bacău în domeniul public al statului, mai precis al Ministerului Mediului”, a declarat parlamentarul băcăuan.
Halda de fosfogips se află pe lista de infringement care a fost declanşat împotriva statului român de către Comisia Europeană și trebuie să fie închisă cât mai curând. „Am încredere, așadar, că Ministerul Mediului va găsi foarte curând soluțiile pentru ecologizarea haldei”, a ami spus deputatul Fechet.
Gigi Bacauanul a zis
Ioan Nicolae rămâne cu banii obținuți din tranzacția cu CIC/Sofert și Ministerul (adica noi, contribuabilii) cu cheltuiala aferenta ecologizarii, nu-i așa? A combinat-o cu Primăria, cu Prectura, cu …ula, pana nu s-a mai găsit urma „investiției” (ca era și greu sa găsești responsabilul, dacă chiar îți doreai).
Mișto tara în care trăim….
zed a zis
Poate eram mic si prost dar mi-aduc aminte ca halda de fosfogips a crescut intr-un ritm accelerat de zici ca a fost importat. Adica n-ai cum sa produci atat in decursul unui a vreo doi ani de zile si sa spui ca „s-a adunat in timp”
alex a zis
CIC.ul ala ne.a otravit vietile ani de zile. Tin minte in copilarie ca eliminau noaptea in aer amoniac iar dimineata nu puteai respira. Acea monstruozitate trebuie taiata bucati si data la fier vechi. Asemenea poluatori nu au ce cauta langa casele oamenilor. Macar nepotii nostri sa scape de gunoiul ala