La Editura „Ion Borcea” a complexului muzeal cu același nume din Bacău a văzut lumina tiparului cea de-a patra carte tipărită aici în acest an. Sub titlul „Biologie și dezvoltare durabilă – Ecologia și protecția ecosistemelor acvatice”, șase specialiști, dintre care trei băcăuani, fac o analiză de specialitate într-un domeniu deosebit de important pentru viitorul planetei, ecosistemele acvatice. Klauss Battes, Constantin Măzăreanu, Ferdinand Pricope, Ioan Cărăuș, Virigina Marinescu și Rodica Rujinschi sînt cei care și-au pus semnătura pe volum. Deși puțin cunoscută, chiar de către iubitorii de știință și natură din Bacău, Editura „Ion Borcea” mai are în pregătire încă un volum care va apărea pînă la finele acestui an. „Așteptăm să iasă de sub tipar cartea profesorului universitar Gheorghe Mustață «Evoluție și evoluționsim la începutul mileniului III», după care vom tipări, în cadrul volumului «Studii și comunicări», toate lucrările susținute în cadrul sesiunii «Ecologia și protecția ecosistemelor acvatice», care a avut loc la finele săptămînii trecute la Bacău”, ne-a declarat prof. univ. dr. Neculai Barabaș, directorul Complexului Muzeal „Ion Borcea” din Bacău. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns