• după doi ani de acordare a ajutorului social, în județ mai sînt primării care nu cunosc legea
Conducătorii comunelor băcăuane aplică Legea venitului minim garantat după ureche. La aproape doi ani de cînd săracii au început să primescă de la stat bani pentru a trăi, controalele Direcției pentru Dialog Familie și Solidaritate Socială (DDFSS) din Bacău scot în evidență nereguli sau vicii de procedură. Acordarea ajutorului social de către administrațiile locale rămîne încă o mare necunoscută pentru șefii acesteia. În luna septembrie verificările s-au oprit la primăriile din Asău, Brusturoasa, Gîrleni, Palanca și orașele Tîrgu Ocna și Comănești. Controalele au arătat că primarii încă nu au habar de prevederile legii privind acordarea de ajutoare sociale. „La toate instituțiile verificate s-a constatat că anchetele sociale nu au fost reactualizate, conform noilor niveluri de venituri ce pot fi obținute în gospodărie, conținutul acestora este foarte sumar și nu oferă informații despre situația financiară a beneficiarului de ajutor social”, ne-a declarat Teodor Agachi, director executiv la DDFSS Bacău. La toate cele șase consilii locale verificate s-a constatat că, pentru copiii aflați în grija unuia dintre părinți, nu există la dosar hotărîrea de încredințare, lucru ce poate duce la înregistrarea dublă a acestui, atît în comuna în care domiciliază mama, cît și cea a tatălui. Multe primării au uitat să ia în calcul în ancheta socială bursele școlarilor din familiile solicitante de ajutor social. „Primarii i-au învinuit pe titularii de ajutor cînd au fost luați la chestionat despre lipsa adeverinețelor de venit de la dosar sau nereactualizarea acestora. La fel și cînd a fost borba de nereactualizarea dosarelor solicitanților de ajutor social cu adeverințele de venit”, na mai precizat directorul Agachi. La Asău s-a mai constat că mofificările privind majorarea alocației de stat pentru copii de la 130.000 de lei la 150.000 de lei și la 180.000 de lei au fost făcute fără dispoziția primarului.
Primarii nu pot fi sancționați de instituția băcăuană de aceste abateri. Ei sînt doar verificați și îndrumați pentru a nu mai greși. Dar cu toate explicațiile, aceștia persistă în aceleași greșeli, iar din cauza acestora oamenii pot rămîne cu buza umflată și fără ajutor social. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns