Contractele pentru execuția loturilor 1 și 4 ale Autostrăzii A 7 Buzău-Focșani vor fi semnate cu UMB ]n această săptămână, la licitația pentru ,,capetele” autostrăzii nefiind depuse contestații, situație foarte rară la procedurile de achiziție CNAIR. Parafarea contractelor pentru cele două loturi cu o lungime de 15 kilometri a fost anunțată de ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu într-un interviu pentru site-ul evz.ro.
Pentru loturile de la ,,capete” Buzău -Vadu Pașii (4,6 km.) și Mândrești Munteni-Focșani Nord (11 km.) Compania de Drumuri a desemnat constructorul român UMB câștigător al licitației, firmele omului de afaceri băcăuan având oferte depuse și pentru loturile mai lungi 2 și 3. Termenul pentru cele două loturi este de 20 de luni (n.r aceeași durată de execuție este și pe cele trei loturi ale secțiunii Ploiești-Buzău). Sunt contracte de execuție, FIDIC ROȘU, deci UMB poate intra în șantier din această toamnă.
Tronsonul 1 (Buzău-Vadu Pașii) are o lungime de 4,6 km, iar contractul a fost atribuit la o valoare de 689,28 milioane de lei (fără TVA). Tronsonul 4 (Mândrești Munteni-Focșani Nord) are cu o lungime de 10,94 km, iar contractul a fost atribuit la o valoare de 763,72 milioane de lei (fără TVA). După semnarea contractelor, constructorul are la dispoziție 20 de luni pentru finalizarea lucrărilor. Pentru loturile mai lungi termenul de execuție este de 26 de luni, iar CNAIR ar putea anunța câștigătorii tot săptămâna aceasta.
Situația celor 13 loturi ale Autostrăzii ,,Moldovei” A 7 Ploiești-Pașcani
Pe primele două loturi ale Autostrăzii Ploiești-Buzău asocierile conduse de Pizzarotti (Italia) și Trace ( Bulgaria) au intrat în șantier luna aceasta. Pe lotul 3, la jumătatea lunii, după vacanța judecătorilor, CNAIR așteptă de la CAB motivarea pentru decizia de reevaluare. Există așadar, o întârziere destul de mare și o lipsă de continuitate între lotul 3 al primei secțiuni ( Ploiești-Buzău) și primul lot al secțiunii 2 (Buzău-Focșani). Pentru Autostrada Focșani – Bacău (96 km.) pot fi depuse până pe 22 septembrie iar pentru Bacău-Pașcani ( 77 km.) până pe 15 septembrie.
Bloc Buster a zis
Ce fel de stat este acesta, altfel decat esuat, cand VACANTA JUDECATORILOR primeaza in comparatie cu interesul poporului ?! Deci daca contopistii astia au vacanta zece ani, ca la urma urmei pot vota si asa ceva in Parlament, vreme de zece ani noi nu putem construi autostrazi ?!