Blue Air a anunțat că restituirea banilor pe biletele cu zboruri anulate pot fi recuperați doar dacă compania va fi cumpărată de alți acționari. În total, sunt 230.000 de persoane afectate de decizia companiei aeriene de suspendare a zborurilor din perioada 6 septembrie – 9 octombrie 2022.
Blue Air se află în negocieri cu doi potențiali investitori
Reprezentanții Blue Air au spus că momentan se află în negocieri cu doi potențiali investitori, iar pentru a rambursa valoarea tuturor biletelor este necesar ca unul dintre acești investitori să aibă un aport în numerar suficient de mare.
Pasagerii notificați de suspendarea zborurilor au primit, din partea companiei aeriene, 3 variante: reprogramarea călătoriei, rambursarea contravalorii biletului în portofelul electronic plus un procent de 25% din valoarea biletului achiziționat drept compensare sau rambursarea biletelor achiziționate.
Oamenii care au optat pentru crearea unui portofel electronic vor putea folosi sumele disponibile pentru achiziționarea de noi bilete, de îndată ce Blue Air va relua zborurile. Până acum, au fost create peste 17.000 de portofele electronice, însumând aproape 2 milioane de euro.
„În ultimele zile au fost create peste 17.500 de portofele electronice, totalizând 1,9 milioane de euro, iar pasagerii care au ales această opțiune vor putea folosi sumele în vederea achiziționării de bilete imediat ce vom activa procesul de vânzare”, a anunțat compania.
G4Media a anunțat astăzi, 15 septembrie, că sunt anulate și zboruri după data de 10 octombrie, în noiembrie, iar unii cititori ai publicației indică anularea unor zboruri chiar și în luna decembrie. Este vorba de zboruri de la București spre Stockholm și de la Bacău la Liverpool.
bagbang a zis
Si uite asa, cumperi bilet de avion dar primesti „portofel electronic”. Puteau sa le spuna oricum: milde, pufina, oricum au aceeasi valoare 0 din moment ce emitentul este de facto in faliment.
Jean a zis
Foarte simplu și frumos: lege care să respionsabilizeze și să tragă la răspundere directori executivi și directorași și alte sugative ale companiilor. Plus, responsabilitatea și posibilitatea de recuperare din buzunarul lor să se extindă măcar 10 ani, că tot se mișcă justiția asta … Cred că e singura modalitate prin care să îi doară pe oamenii ăștia de clienți, adică proștii ăia care le dau bani pentru niște ‘servicii’