~4 min lectură 9 comentarii

Festivaluri sub semnul ilegalității, la Insula de Agrement. Primăria Bacău a autorizat evenimente pe un șantier

Gabi MIHAI

Pe durata verii, Insula Mică din cadrul Insulei de Agrement din Bacău, a găzduit mai multe evenimente muzicale, de la festivaluri precum Young Island, până la petreceri „dance”. Nu ar fi nicio problemă, însă locația închiriată de Primăria Bacău figurează drept șantier deschis, municipalitatea recunoscând că nu a recepționat nici până la această oră , de la constructor, Insula Mică, precum și alte obiective de investiții. Mai mult, băcăuanii nu sunt lăsați să intre pe Insula Mică, din motive de securitate, ceea ce nu pare o problemă când e vorba despre evenimente cu zeci sau sute de oameni.

FOTO: Young Island Festival s-a ținut, oficial, într-un șantier

Cel mai mare eveniment organizat la Insula de Agrement a fost Young Island, la care au participat mii de oameni. Primăria Bacău, sub semnătura primarului Lucian Stanciu-Viziteu, ca președinte al comisiei de avizare, a autorizat evenimentul pe data de 9 iunie 2022, punând la dispoziția organizatorului Insula Mică și o parte din Insula Mare, pentru a amplasa scenele și punctele de vânzare fast-food și a băuturilor. Pe lângă Insula Mică, unde a fost pusă scena principală, a fost amplasată și o scenă mai mică pe terenul artificial de minifotbal, proaspăt montat. De asemenea, a fost folosită și clădirea de lângă teren. 

Pe lângă Young Island Festival, Primăria Bacău a mai autorizat și alte evenimente, pentru firma Looking Forward SRL din Bacău, care a organizat o discotecă în clădirea de lângă terenul de minifotbal pe 28 și 29 mai și o petrecere cu DJ pe Insula Mică în data de 28 august. 

În total, au fost 3 evenimente muzicale autorizate de Primăria Bacău. Dacă la Young Island municipalitatea a fost partener, pentru celelalte petreceri Primăria a încasat o taxă modică de utilizare a spațiului, de 500 de lei. 

Foto: terenul de minifotbal și clădirea adiacentă acestuia nu au fost predate Primăriei Bacău, însă au fost folosite la evenimente

Problema este că nici Insula Mică, nici terenul de minifotbal sau clădirea de lângă acesta nu sunt recepționate de Primăria Bacău. Acestea se află în administrarea SSPM Bacău, care este însărcinată cu lucrările de modernizare și reabilitare a obiectivelor de la Insulă. Practic, se află în plin șantier, lucru transmis clar de Primăria Bacău, într-un răspuns oficial. „Conform răspunsului transmis de Serviciul Tehnic Investiții, obiecitvul nu a fost recepționat”, susține municipalitatea, referitor la Insula Mică. 

Constructorul a notificat Primăria Bacău

Același răspuns ni l-a oferit și Cosmin Necula, directorul SSPM Bacău. Acesta a precizat pentru Ziarul de Bacău faptul că Insula Mică, alături de terenul de minifotbal și clădirea adiacentă acestuia, se află încă în lucru și nu au fost predate către Primărie. 

Mai mult, șeful SSPM susține că a notificat oficial Primăria, înainte de festivalul Young Island, despre faptul că se lucrează la obiectivele menționate și nu poate fi trasă la răspundere pentru eventualele pagube la lucrările deja realizate. 

„Am notificat oficial Primăria Bacău înainte de festival și am solicitat să fie respectate toate prevederile legale vizavi de ce se întâmplă acolo. Noi nu am predat către beneficiar obiectivele în cauză”, a declarat Cosmin Necula. 

Băcăuanii au interzis pe Insula Mică, însă festivalurile „au liber”

Mai mult decât atât, băcăuanii au accesul interzis pe Insula Mică. Podul către locație este blocat cu o poartă încuiată. Atât reprezentanții Primăriei, cât și ai SSPM susțin că se lucrează la reabilitarea amfiteatrului și astfel nu e permisă intrarea personalului neautorizat. Cu toate acestea, nu a fost o problemă pentru Primărie să autorizeze evenimente cu sute de oameni pe insula mică. 

foto: imagine de după petrecerea de pe 27 august, de pe Insula Mică, în care se vede un perete pictat în mov pe amfiteatru

În plus, după petrecerea de pe 28 august de pe Insula Mică, fotografii transmise de un cititor după petrecere, arată cum a fost pictat în mov un perete al amfiteatrului. Eventualele pagube urmează a fi „decontate” însă de SSPM. 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

9
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. s
    sandu
    16 septembrie 2022, 05:58
    0

    ce conteaza? sunt useristi. au voie orice. daca faceau altii era un cor de hastag behaiala.asta e hastag nivelul, asta s-a votat, asta avem.

    1. c
      cashtag
      16 septembrie 2022, 06:56 răspuns pentru @sandu
      0

      Sandule, daca te intreb ce-i aia hastag cred ca incepi sa transpiri abundent.

      1. e
        edi
        16 septembrie 2022, 10:20 răspuns pentru @cashtag
        0

        hastagul e o specie de spalati pe creier

  2. #
    #vizitiu-brailean
    16 septembrie 2022, 13:53
    0

    #vizitiu, face ce face si mai face rost de un posibil dosar! Din pacate tot degeaba, ca doar nu vede nicio autoritate toate aceste lucruri cu puternic miros penal….

  3. M
    Mariut
    16 septembrie 2022, 18:24
    0

    Băieții deștepți au intrare oriunde.

  4. L
    Lumika
    16 septembrie 2022, 21:07
    0

    Trebuia sa vina notarul ala cu fata de alcoolic la primarie,dar nu a fost sa fie.

  5. P
    Publicitate la videochat, pe scena festivalului Young Island Festival din Bacău. Baloane pentru adulți, distribuite unui public de copii - Ziarul de Bacău
    24 iulie 2023, 04:07
    0

    […] Primăria Bacău a autorizat desfășurarea Young Island Festival fără a dispune măsuri de prevenire a activităților nepotrivite pentru minori. De altfel, și în anii trecuți, desfășurarea festivalurilor pe Insula de Agrement din Bacău, și în special pe insulița unde băcăuanii nu au acces, a fost „cu cântec”, la limita legalității. […]

  6. V
    VIDEO-FOTO: Primăria ține de muzeu Aqua Park-ul de la Insulă, deși lucrările sunt gata din decembrie. Imagini exclusive de la probele de funcționare - Ziarul de Bacău
    25 iulie 2023, 04:34
    0

    […] Așa cum Ziarul de Bacău a mai scris, deși oficial Insula de Agrement este în șantier, Primăria organizează la limita legalității evenimente cu public. […]

  7. E
    EXCLUSIV! Localul "La Biblioteque" de la Insulă se închide. Tribunalul a scos la lumină matrapazlâcurile de la licitația organizată de Primăria Bacău - Ziarul de Bacău
    29 mai 2024, 05:35
    0

    […] a fost declarată câștigătoare SC Looking Forward SRL, despre care am mai scris cu alte ocazii (AICI sau […]

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.