Combinatul chimic Chimcomplex Borzești, controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, a anunțat luni că va concedia aproape 400 de angajați, adică aproape o cincime din total, în cadrul unui program de disponibilizare colectivă, după ce recent și-a și închis temporar producția din cauza prețurilor la gaze, anunță economedia.ro.
„Chimcomplex informează investitorii în legătura cu demararea unui program de disponibilizare colectivă care vizează un număr de 396 de angajați ai societății. Această măsură are la baza necesitatea redimensionării și eficientizării activității Societății, ca urmare a sinergiilor/comasărilor dintre platformele industriale din Râmnicu Vâlcea și Onești, dar și în contextul economic și geo-politic actual, în care compania are în vedere să optimizeze costurile operaționale și de funcționare, să își eficientizeze activitatea, în scopul utilizării cu randament maxim al resurselor umane și financiare, să se adapteze la influențele exercitate de contextul național și internațional de criză, pentru a depăși toate provocările”, arată un comunicat al companiei publicat la Bursa de Valori București.
Compania a anunțat încă din martie că intră într-un program major de restructurare în încercarea de a face faţă creşterilor preţurilor la energie și că încearcă să caute soluţii pentru protejarea angajaţilor, dar dacă preţurile la energie nu îşi vor reveni, ia în calcul disponibilizări colective.
În august, Chimcomplex a închis temporar activitatea de producție în cadrul platformei industriale Borzești pe o perioadă de 14 zile, din cauza prețurilor în creștere la energie electrică și gaze naturale.
Chimcomplex este controlată în proporţie de 85% de Ştefan Vuza prin intermediul CRC Alchemy Holding (85%) şi de statul român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (9%).
Cheltuielile cu energia și apa ale companiei au crescut de la 159 milioane lei în primele șase luni din 2021 la 413 milioane de lei în primele șase luni din 2022. Și cheltuielile cu materiile prime au crescut.
Compania operează două platforme industriale, la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea. Numărul efectiv de salariați ai Chimcomplex era de 1.936, la 30 iunie 2022.
:-) a zis
Cam nasol,raman oameni fara munca…:-((
Veteranul a zis
Usor, usor se va inchide si bruma de industrie care ne-a ramas. Problema cea mare e ca raman oameni fara paine in prag de iarna. Cat despre Vuza nu e cazul sa ne facem probleme. Nu moare el de foame si nici de sete.