~2 min lectură 17 comentarii

Primăria Bacău, la un pas să cumpere Transport Public SA. Familia Sechelariu vrea să-și vândă acțiunile, însă la alt preț decât cel stabilit de evaluatori

Gabi MIHAI

Municipiul Bacău este la un pas de a intra în rând cu celelalte orașe din țară și să dețină serviciul de transport public local. Raportul de evaluare privind valoarea acțiunilor Transport Public SA și ofertele din partea acționarilor sunt pe masa Consiliului Local Bacău.

Compania de transport local ar putea reveni municipalității

Decizia de a cumpăra pachetul majoritar de acțiuni al SC Transport Public SA este în mâinile Consiliului Local Bacău. Raportul de evaluare al companiei a fost întocmit de o firmă specializată, iar din acesta reiese că valoarea unei acțiuni este de 46,45 de lei. În total, cele peste 890.000 de acțiuni însumează puțin peste 8,37 milioane de euro.

Familia Sechelariu vrea să vândă, însă la un preț mai mare

Alături de raportul de evaluare, pe masa consilierilor se află și adresele acționarilor companiei, prin care se arată că sunt dispuși să vândă partea lor către municipalitate. Cel mai mare pachet de acțiuni este deținut de familia Sechelariu, cu peste 71% din total.

Consiliul Local va decide dacă achiziționează acțiunile TP

Moștenitorii fostului primar Dumitru Sechelariu au notificat însă Primăria Bacău că vor 54 de lei pe acțiune, în loc de cei 46,45 de lei din evaluarea făcută. Având în vedere că familia Sechelariu deține 636.815 acțiuni, asta ar însemna ca Primăria Bacău să îi plătească peste 6,8 milioane de euro.

Restul de 8 alți acționari au transmis că sunt de acord cu prețul stabilit în evaluare, în total prețul adunat al acțiunilor lor fiind sub 1 milion de euro. Astfel, efortul financiar de la bugetul local pentru cumpărarea societății ar fi de aproape 8 milioane de euro.

Amintim că municipiul Bacău deja deține 18% din acțiunile companiei de transport local. De asemenea, Primăria Bacău a demarat o serie de proiecte, cum ar fi achiziționarea de autobuze electrice sau de amenajare a stațiilor de transport în comun, precum și a unui depou, care în condițiile achiziționării companiei au acum logică.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

17
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. :
    :-)
    26 octombrie 2022, 08:42
    0

    Sa sper,la mai multe autobuze,și pe mai multe trasee.

  2. M
    Marius P.
    26 octombrie 2022, 09:17
    0

    In pretul de vânzare sunt incluse si terenuri, flota de autobuze/ microbuze? Ținând cont de alte investiții din BACĂU, de exemplu Incubatorul de la fostul Cinema Orizont, cu o valoare de aproximativ 8 mil euro, CL Bacău ar face un business bun….depinde de alte clauze si datorii ale SC TP SA, Bacău, credite, leasing uri s.a.m.d!!!

  3. R
    RV POLITICE
    26 octombrie 2022, 09:21
    0

    Da va propun eu alt scenariu.Primaria sa gaseasca o cale legala sa iasa din actionariat.Consiliul Local sa infiinteze o societate noua cu profil transport persoane(asa cum a infiintat S.S.P.M. si S.M.U.P.).Si cu suma de 7,8 milioane de euro din taxele si impozitele bacauanilor sa se cumpere un parc de autobuze noi noute.

  4. V
    Veteranul
    26 octombrie 2022, 09:27
    0

    Ar fi un demers justificat. Intrebarea este daca municipiul Bacau isi va putea permite un transport in comun civilizat. In multe orase, societatile de transport in comun au intrat in insolventa, chiar faliment. S-au infiintat alte societati care probabil vor sfarsi la fel. Este destul de greu sa sustii un transport in comun la anumite standarde, atat timp cat orasul sufera la capitolul investitii, incasari la buget, etc.

  5. D
    Dani
    26 octombrie 2022, 10:07
    0

    Eu le-as da vax la familia Sechelaru cu milioanele lor de euro si sa faca primaria o firma de transport cu actionariat 100% municipal sau si cu cetatenii de ce nu ( eu asi participa sa cumpar actiuni) si de 8-9 milioane de euro plus fonduri europene in doi trei ani i falimentezi pe Sechelariu.

  6. P
    Popovici Costel Ciprian
    26 octombrie 2022, 10:57
    0

    Vom avea și troleibuze ?

    1. E
      Emi
      27 octombrie 2022, 04:07 răspuns pentru @Popovici Costel Ciprian
      0

      Nu. Doar tren pana la aeroport.

  7. J
    Jafurile Bacăului
    26 octombrie 2022, 11:22
    0

    Pe ce 7 milioane de euro?Pe gunoaiele care merg prin oraș?Și cele noi sunt varză afumate la spate.Gunoaiele claudetei seche

  8. V
    Vasile
    26 octombrie 2022, 17:40
    0

    Adică , tot noi să plătim jaful familiei Sechelariu , unul stadion și un fost ” ministru ” frate cu stadionul . Frumos . Așa votanți … așa viitor . Se duce la vale urbea asta

  9. N
    Nelu
    26 octombrie 2022, 22:16
    0

    Are dreptate Vasile.
    După ce guzganul de sechelariu a jecmănit Bacăul ani la rând acum să i cumpărăm tot noi cioarsele și să i imbogățim pe pungași !

  10. N
    Nicu
    27 octombrie 2022, 05:41
    0

    Trebuie prezentat vechimea parcului de masini și apoi se poate face o analiză dacă merită. Bănuiesc că mașinile sunt vechi și atunci nu se justifică afacerea.

    1. V
      Veteranul
      27 octombrie 2022, 06:17 răspuns pentru @Nicu
      0

      Corect. Poate ar fi mai bine daca s-ar infiinta o companie noua, cu mijloace de transport noi, garaj, etc, dar toate acestea costa si mai mult ca sigur nu se poate face de pe azi, pe maine. Preluarea companiei familiei Sechelariu e cu dus-intors, in conditiile in care parcul de masini este relativ vechi, doar autobuzele Iveco, seria mai noua fiind mai de Doamne ajuta. In rest, Mercedesurile sunt niste epave, masinile Iveco mai vechi sunt deja uzate. Mai ramane si problema garajului care e pe proprietatea familiei Sechelariu. In banii ceruti intra si garajul, ar fi curios de stiut. Altfel afacerea s-ar putea sa fie paguboasa pentru municipalitate.

  11. T
    Titel
    27 octombrie 2022, 08:10
    0

    Familia Sechelariu a băgat în mormânt fabrica Letea! Și acum trăiesc din banii de la Letea! Au terminat banii de la Letea? Au blesteme pentru toți urmașii lor! Dacă se dau bani pentru firma de transport, înseamnă că primarul are o ,, înțelegere ” particulară! Să înființeze primăria o societate de transport modernă.

  12. Ș
    Ședința Consiliului Local Bacău din 31 octombrie 2022 (rezumatul proiectelor) - Kristofer.ro
    28 octombrie 2022, 21:28
    0

    […] aprobarea procedurilor pentru achiziționarea pachetului de acțiuni la SC Transport Public SA în vederea dobândirii calității de acționar […]

  13. J
    Jafuri
    3 noiembrie 2022, 03:32
    0

    Să își de-a foc la toate jafurile pe care le deține.Nu mai are bani claudeta și crede că se îmbogățește cu primăria.Primaria este proasta.Sa le de-a cu flit la jegoșii ăștia.Firma de doi lei.

  14. N
    Nelu
    3 noiembrie 2022, 08:05
    0

    Ar fi o mare greșeală .
    Să se spele cu ele pe cap xxx de tristă amintire!
    Fsceți o societate nouă,umpărati mașini noi.,lăsați cioarsele lui Sechelariu !
    A xxx destul din Bacău !

    – comentariu cenzurat

  15. O
    Ogoianu
    27 februarie 2023, 05:27
    0

    Piratii transportului in comun ! Autobuze Fara un orar si trasee Fara directie ! Ati luat doar centrul orasului ! Foc si pulbere SA se aleaga de mostenirea lui Seche ! Oare nu suntem capabili sa avem autobuze ? Mereu cersim la illustrele familii mafiote ale municipiului nostru???

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.