Un medic veterinar din judetul Bacau s-a ales cu dosar penal pentru neglijenta in serviciu, iar un altul este cercetat de politisti pentru abus in serviciu, dupa ce au eliberat documente sanitar veterinare pentru sapte bovine destinate comercializarii, fara ca acestea sa fie inregistrate corespunzator. Prima abatere a fost depistata de politistii din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau – Serviciul Ordine Publica – care l-au identificat pe Ion P., 34 ani, din comuna Lipova, care transporta cu o autoutilitara, trei vite pentru care a prezentat documente sanitar veterinare eliberate de medicul veterinar. „Cu ocazia controlului, politistii au constatat ca unul dintre animale nu prezinta numarul de crotaliu inscris pe documentele prezentate. In urma verificarii modului in care au fost eliberate documentele, s-a constatat ca medicul veterinar A.I., prin indeplinirea defectuoasa a sarcinilor de serviciu, nu a verificat in teren si in bazele de date pe care le are la dispozitie, datele de identificare a animalului in cauza, eliberind un document oficial care nu atesta date reale”, a declarat subinspector Narcisa Butnaru, purtator de cuvint la Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Bacau. In plus, Ion P. transporta animalele cu o masina neautorizata sanitar veterinar pentru transport de animale vii. „In cauza s-a intocmit dosar penal pentru neglijenta in serviciu. Pentru animalele depistate s-a dispus sechestru sanitar veterinar de catre reprezentantii Directiei Sanitare Veterinare Bacau”, a adaugat Butnaru. Ion P. a fost sanctionat contraventional cu 1.800 lei.
Crotalii false
Un nemtean, a scos la vinzare patru animale, carora le-a pus crotaliile altor vaci vindute in toamna anului 2009. Falsul a fost descoperit de politistii bacauani atunci cind au oprit pentru control o masina care transporta animale. Acestia l-au depistat pe Vasile A., din judetul Neamt, care a substituit patru bovine, prin aplicarea ilegala a unor crotalii care apartinusera unor alte animale. „Acesta, profitind de faptul ca medicul veterinar T.B. nu a verificat personal realitatea din teren, a obtinut de la acesta documente sanitar veterinare, care atestau date nereale. Vasile A. a incercat sa valorifice animalele prin abatorul autorizat al unei societati comerciale, transportul lor fiind realizat cu autoutilitara societatii in cauza. Dupa un control riguros, politistii au descoperit ca animalele nu corespund ca virsta si semnalmente cu animalele inregistrate in baza de date nationala a ANSVSA Bacau”, a declarat Butnaru. Vitele fusesera cumparate din tirgurile de animale din judetul Neamt si nu erau inregistrate sanitar veterinar. In cauza s-a intocmit dosar penal pentru inselaciune, fals, uz de fals si abuz in serviciu. Pentru animalele depistate, inspectorii sanitar veterinari din Bacau au dispus sechestru.
Lasă un răspuns